Pe 10 iunie preşedintele Traian Băsescu i-a transmis o scrisoare preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, în care cerea să adreseze, pe 27 iunie, un mesaj Parlamentului cu privire la problemele de politică internă.

”În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituţia României, doresc să adresez Parlamentului un mesaj cu privire la probleme de politică internă. Vă propun ca data prezentării mesajului să fie data de 27 iunie 2011 la o oră pe care să o stabiliţi dumneavoastră, în funcţie de programul celor două Camere ale Parlamentului”, le-a transmis şeful statului parlamentarilor, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Marţi, într-o declaraţie de presă, preşedintele Băsescu a anunţat că, în discursul pe care îl va avea în Parlament pe tema revizuirii Constituţiei, pe 27 iunie, va face un apel către parlamentari ca în procesul de revizuire să se găsească o formulă prin care să insereze în Legea fundamentală faptul că munca este primul ”furnizor de prosperitate” pentru orice cetăţean.

”Cred că, pe fond, Curtea Constituţională a avut o abordare constructivă (în ceea ce priveşte proiectul de revizuire a Constituţiei – n.r.), în scopul fluidizării relaţiilor între instituţiile statului. Cred că în Parlament nu am îndrăznit să fac o asemenea propunere în proiectul de modificare, dar în discursul pe care îl voi avea în Parlament voi face un apel la parlamentari ca în procesul de revizuire a Constituţiei să găsim o formulă să inserăm în Constituţie şi faptul că primul furnizor de prosperitate pentru orice cetăţean este munca”, a spus preşedintele.

Şeful statului s-a mai adresat Parlamentului pe 21 septembrie 2010, abordând probleme de politică internă, fiind primul mesaj rostit de Traian Băsescu în plenul reunit al celor două Camere în cel de-al doilea mandat al său.

Traian Băsescu s-a mai adresat Legislativului pe 15 septembrie 2009, tot cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii. Atunci, el a prezentat un bilanţ al celor cinci ani de mandat.

Tot în 2009, preşedintele s-a mai adresat de două ori Legislativului, pe 9 martie, când a abordat mai ales chestiuni legate de situaţia economică şi de posibilitatea angajării unui împrumut extern, şi pe 14 aprilie, când s-a referit la situaţia din Republica Moldova.