În România sunt deja multe organizaţii care se ocupă de schimburi de experienţă pentru elevii de liceu. Din păcate, ele sunt puţin cunoscute. Grav este însă faptul că foarte puţini părinţi îşi trimit copiii în astfel de programe internaţionale de studii.
„Mă surprinde foarte mult acest dezinteres, pentru că acum sunt multe familii care au posibilitatea de a finanţa studiile copiilor în străinătate. Cei mai mulţi părinţi preferă să investească în bunuri materiale în loc să ofere copiilor lor şansa de a se dezvolta spiritual. Cheltuiesc o mulţime de bani trimiţându-i în diferite excursii în străinătate, dar resping ideea de a le plăti un an de studii într-o altă ţară!“, comentează Livia Deac, consultant AYUSA. Singurul program la nivel preuniversitar care a reuşit să capaciteze mai mult interesul românilor în decursul anilor a fost AYUSA.
Cu toate eforturile depuse, numărul celor care au beneficiat de acest schimb de experienţă de-abia dacă depăşeşte suta. Livia Deac este destul de dezamăgită de evoluţia schimbului de elevi în decursul celor 14 ani care au trecut de la iniţierea proiectului şi la noi. Prin comparaţie cu ţările vecine, unde anual pleacă peste o sută de tineri, România nici măcar nu a înregistrat un progres de la un an la altul.
Programul american a luat fiinţă în urmă cu mai bine de 15 ani şi funcţionează în peste 50 de ţări ale lumii. AYUSA High School oferă tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani atât şansa de a descoperi ce înseamnă să înveţi în Statele Unite, cât şi posibilitatea de a călători şi locui la o familie americană, timp de un an sau un semestru, în funcţie de opţiune. La întoarcere, toţi recunosc faptul că această experienţă este de neuitat. Cei mai mulţi apreciază că acest schimb de valori educaţionale şi culturale, la o vârstă atât de fragedă, le-a schimbat viaţa.
Americanii sunt foarte selectivi
Admiterea în programul de schimb de elevi AYUSA se face pe baza unei selecţii riguroase. Candidaţii trebuie să dovedească nu numai implicare în activităţi extraşcolare (olimpiade, concursuri, diverse ateliere etc.) şi performanţe la învăţătură (medii peste 8), ci şi o motivaţie puternică de a studia în America. Sunt aleşi doar cei care fac dovada unui comportament civilizat în şcoală şi responsabil în societate. În plus, candidaţii trebuie să convingă evaluatorul din România că se pot descurca singuri în situaţii dificile sau neprevăzute şi că au maturitatea de a face faţă impactului cu o altă civilizaţie. „Eu trebuie să mă asigur că tânărul respectiv poate să călătorească singur, să se descurce într-un aeroport sau să meargă până la familia care-l va prelua în gazdă“, explică Livia Deac. Acomodarea într-un mediu familial şi educaţional total necunoscut, este destul de dificilă, avertizează consultantul AYUSA. „Primele două luni de adaptare sunt extrem de dificile, chiar şi pentru persoanele foarte sociabile.“ Din această cauză, reprezentanţa din România oferă consultanţă candidaţilor cu câteva luni înainte. Aceştia sunt pregătiţi nu numai pentru a se descurca într-un alt sistem de învăţământ, ci şi pentru a face faţă altor valori culturale şi sociale. „Traiul într-o familie de americani, timp de un semestru sau un an întreg, reprezintă un câştig imens pentru toţi participanţii la program, dar acomodarea este dificilă la început“, avertizează Livia Deac. De aceea, este bine ca tinerii interesaţi să se înscrie din timp în program, pentru ca reprezentanţii din America să aibă timp să caute cea mai potrivită gazdă şi chiar să pună părţile în contact, prin e-mail. Elevii câştigă la fel de mult şi din experienţa şcolară. Ei au posibilitatea să înveţe la un liceu obişnuit şi să-şi aleagă specializări care nu există în şcolile noastre. Admiterea nu se face în clasa recunoscută oficial în România, ci într-un anumit an de studii, în funcţie de creditele primite în urma evaluării. Învăţământul american oferă fiecăruia posibilitatea să se poziţioneze la nivelul real al performanţelor individuale.
Doi fraţi gemeni, două experienţe de şcoală şi de viaţă diferite
Adrian şi Mihai Pîrcălabu sunt fraţi gemeni. Amândoi sunt, acum, elevi în ultimul an de studii la Colegiul Naţional Spiru Haret. Amândoi au decis să se înscrie, acum doi ani, în programul AYUSA şi, tot împreună, au fost admişi. Numai că în America drumurile li s-au despărţit şi au trăit, timp de un an, experienţe diferite. Adrian a fost trimis la un liceu din Viburnum, Missouri, iar Mihai a ajuns la Umatilla High School din Oregon. Adică la o distanţă de 3.000 de mile şi o diferenţă de două fuse orare.
Adrian Pîrcălabu
Înapoi in America până la adânci batrâneţi!
Când te înscrii în programul AYUSA, eşti întrebat cam unde preferi să te duci în America, dar decizia finală depinde de găsirea unei gazde. Aşa că oferta, trimisă prin e-mail de către reprezentantul AYUSA din America, a fost o surpriză.
Când am ajuns în Missouri, pe 3 septembrie, şcoala începuse acolo deja din 24 august. Aşa că am sărit peste partea de orientare în noul mediu, noua familie şi noua şcoală şi m-am adaptat din mers. Am fost repartizat la o familie obişnuită, din clasa de mijloc.
Diferenţa faţă de România, la acest nivel, este însă enormă. Aveau o casă cu o curte imensă.
„Tatăl“ adoptiv avea ca hobby pescuitul, motiv pentru care avea două bărci şi o rulotă mare, cu care mergea în escapade vânătoreşti. Până la plecarea mea, el a reuşit să schimbe cele două ambarcaţiuni cu altele. Iată numai un exemplu de diferenţe, la aceeaşi categorie socială, dintre români şi americani. Încă din prima zi, familia-gazdă mi-a pus la dispoziţie o cameră separată, cu tot confortul şi cu un computer personal.
Orăşelul în care am ajuns avea un singur liceu, cu vreo 500 de elevi. La şcoală m-a întâmpinat consilierul vocaţional, care m-a întrebat ce-mi place să fac, ce pasiuni am… Am rămas şocat! I-am spus că-mi place muzica şi imediat m-a înscris la un curs adecvat. Împreună am convenit asupra materiilor de studiu. În afară de limba engleză, istoria Americii şi guvernare, cursuri obligatorii pentru toţi elevii, am putut opta pentru orice alte materii mi-am dorit. Schimbări însă nu puteam face decât în vacanţa dintre semestre.
Programul începea la 8:25 fix şi se termina la 15:25. După aceea, puteam să merg la diferite sporturi sau activităţi extraşcolare. În fiecare zi, studiam aceleaşi materii şi nu aveam nevoie să învăţ mai nimic acasă, pentru că sistemul de predare era atât de bine conceput, încât înţelegeam şi reţineam tot. Profesorii americani ştiu să relaţioneze mult mai bine cu elevii, să-i înţeleagă şi să-i atragă în cadrul cursului prin tot ceea ce fac.
Faptul că trebuie să te muţi la fiecare oră în altă sală te dezorientează la început. Avantajul este că fiecare profesor are sala lui, unde face toate amenajările pe care şi le doreşte. Proful de muzică avea, spre exemplu, un raft mare cu instrumente muzicale. El coordona şi grupul de jaz.
Mi-am făcut mulţi prieteni acolo şi am păstrat legătura. Cel mai mult m-am ataşat de familia la care am stat. Şi acum vorbim în fiecare săptămână la telefon. Îmi doresc foarte mult să mă duc din nou în America şi să revin în România la adânci bătrâneţi. Deocamdată însă, mă voi înscrie în Bucureşti, la Facultatea de Drept.
Mihai Pîrcălabu
Cu profesorul la vânătoare de şerpi
Am ajuns la destinaţie cu stângul. După 26 de ore de zbor cu avionul, în loc să cobor la Pendleton, m-am dat jos la Pasco, Oregon, unde s-a făcut o escală. Reprezentantul AYUSA m-a recuperat într-un târziu de acolo şi am ajuns la o familie care mai avea în gazdă un AYUSA-ist din Liban. Aşa că am fost repartizat în aceeaşi cameră cu băiatul lor, care era mai mic decât mine cu un an. Dar foarte diferit de mine, motiv pentru care am optat să dorm afară, într-o rulotă. A venit însă iarna şi din cauza frigului nu am mai putut locui în rulotă. Acolo este un fel de deşert la mare înălţime, şi vântul bate groaznic. Reprezentanţii AYUSA mi-au găsit altă gazdă şi a trebuit să mă acomodez din nou, dar cu maximă rapiditate. Noii părinţi, care făceau parte tot din clasa de mijloc, erau pasionaţi de curse de maşini. Aveau vreo trei sau patru maşini, cu care participau la competiţii. Pista de curse era vizavi de casa lor.
Şocantă a fost însă prima zi de şcoală. Deşi orăşelul în care am ajuns avea doar 1.200 de locuitori, acolo erau două licee. Cel la care am fost repartizat era nou. Fiecare clasă avea computere şi dotări de neimaginat pentru mine. Liceul era cea mai bună afacere din oraş, pentru că avea o mulţime de sponsori. Trebuie să recunosc că sistemul de învăţământ de acolo mi-a impus de la început un mare respect. Mă făcea să fiu responsabil şi interesat de tot ce se întâmpla în jurul meu. Totul era perfect programat. Pe internet aveai tot programul personal afişat dinainte şi toată situaţia la învăţătură, aşa că nimic nu se petrecea pe neprevăzute.
Lecţiile erau interactive. La istorie, spre exemplu, pentru războiul mondial, am citit de două ori lecţia din carte şi, timp de mai multe zile, ni s-au prezentat filme documentare. Am făcut jocuri de strategie pe acea temă. Şi totul se nota! Mi-a plăcut că am putut alege materii pe care în România nici nu le visam. Am ales să fac inclusiv „Senior Project“. A fost un proiect de absolvire a liceului, în care trebuia să fac, timp de un semestru, un proiect de carieră şi un filmuleţ de două minute. Directorul, care a asistat şi el la prezentarea mea, a comentat: „Brilliant!“.
Cu profesorul de biologie am fost la vânătoare. Asta pentru că-i spusesem că fratele meu s-a dus la vânătoare de căprioare cu „tatăl“ lui din Missouri. Numai că profesorul meu m-a dus la vânătoare de şerpi cu clopoţei. Am aflat despre ce este vorba de-abia în momentul în care am ajuns în plin deşert, seara, şi mi-a dat o plasă şi un cârlig. Când am văzut şerpi în jurul meu, am înţepenit de frică. Nimerisem într-un bârlog de şerpi.
Relaţiile pe care le-am avut cu profesorii sunt total diferite de cele de aici. În plus, sistemul american de învăţământ te ajută să te îndrepţi în direcţia în care îţi doreşti cel mai mult.
Condiţii de inscriere
Taxe si termene de inscriere la programul Ayusa
An şcolar complet
(septembrie – iunie):
• 2.358 $
• 10 aprilie 2008.
Semestrul de toamnă
(septembrie – ianuarie):
• 4.478 $
• 10 aprilie 2008.
Semestrul de primăvară
(ianuarie – iunie):
• 4.478 $
• 10 octombrie 2008
Informaţii suplimentare:
website: www.ayusa.org;
consultant Livia Deac:
021.310.89.67; 0723.144.739.
O trambulina pentru universitatile americane
Liliana Enescu: Elevă în România şi studentă în Texas
Liliana este elevă în ultimul an la Colegiul Naţional Sfântu Sava. Între 18 august şi 21 decembrie 2007, a participat la programul AYUSA. A optat pentru programul parţial de toamnă pentru a nu rata bacalaureatul.
Ea a nimerit în Austen, Texas, iar experienţa a fost total diferită. Liceul la care a fost repartizată avea 3.500 de elevi şi era de dimensiunea unui mic orăşel, cu multe clădiri şi spaţii verzi. „În prima zi, mi-am spus că-mi va fi imposibil să descopăr, în scurta pauză de numai şase minute dintre cursuri, cum voi ajunge de la o clasă la alta. Totul a fost o provocare!“ Chiar şi materiile de studiu alese: jurnalism, creaţie literară, tenis. Domenii noi, de care se simţea însă atrasă.
Deşi a stat numai cinci luni, a putut vizita mai multe facultăţi. Gândul Lilianei Enescu, de la început, a fost să facă tot ce-i stătea în putere pentru a urma studiile universitare în America. A profitat de stagiul de pregătire şi a dat nişte examene echivalente cu bacalaureatul american. Pentru că s-a clasat cu scorul între primii 10% americani, a reuşit nu numai să fie admisă la Facultatea de Psihologie de la SouthWestern University din Texas, ci a primit şi bursă de studii. „A contat foarte mult activitatea mea extraşcolară din România, notele obţinute, dar şi faptul că eram în programul AYUSA. Susţinerea directă a interviului cu profesorii facultăţii a fost un alt avantaj“, explică tânăra, care acum este şi elevă, şi studentă.
În toamnă se va întoarce în America, unde intenţionează, ulterior, să-şi continue şi studiile masterale. Mai târziu, se gândeşte să-şi deschidă un cabinet privat de psihologie. Contează mult pe sprijinul familiei la care a fost găzduită. O familie veritabilă de cowboy, a cărei viaţă părea ruptă din filmele western.
Sfatul consultantului
Scutiri la plata impozitului
Din punct de vedere fiscal, putem spune că acordarea de burse private este încurajată de statul român.
Astfel, persoanele juridice beneficiază, pentru sumele plătite cu titlu de burse private, de regimul de „credit fiscal“, într-o limită reprezentând minimum 0,3% din cifra de afaceri şi maximum 20% din impozitul pe profit datorat. Aceasta înseamnă că suma respectivă este reţinută din impozitul datorat bugetului de stat, fiind deci, în mod indirect, suportată în totalitate de către stat.
Pentru persoanele fizice autorizate, codul fiscal prevede, de asemenea, o facilitate, respectiv deductibilitatea fiscală a sumelor alocate pentru bursele private, în limita a 5% din venitul impozabil.
Punând în balanţă facilitatea oferită firmelor, pe de o parte, şi facilitatea oferită persoanelor fizice autorizate, pe de altă parte, putem concluziona că avantajul fiscal este mai mare pentru companii, la care 100% din suma acordată drept bursă este în final suportată de bugetul statului. Pentru persoane fizice autorizate, numai 16% din sumă este suportată de bugetul de stat, restul de 84% fiind suportată direct de către cel care acordă bursa.
Trebuie menţionat că aceste facilităţi fiscale sunt condiţionate de respectarea prevederilor Legii burselor private nr. 376/2004, dintre care cele mai importante se referă la faptul că bursa trebuie acordată pe baza unui contract care să fie vizat de către instituţia de învăţământ unde studiază beneficiarul, iar acesta nu poate fi rudă de până la gradul al IV-lea, inclusiv, cu persoana care acordă bursa.
