Potrivit postului de televiziune CNN, şeful delegaţiei republicane, John Boehner, a propus o creştere a impozitelor pentru familiile care au venituri anuale de peste un milion de dolari, în schimbul unei reduceri drastice a cheltuielilor publice şi revizuirii programelor sociale.

În această etapă decisivă a negocierilor, preşedintele Barack Obama şi John Boehner conduc personal tratativele pentru a evita ‘zidul bugetar’, când, în lipsa unui acord, de la 1 ianuarie vor intra în vigoare în mod automat măsuri de austeritate forţate ce ar implica o reducerea a cheltuielilor publice şi o creştere a impozitelor pentru toate familiile, anulând reducerile de impozite introduse în urmă cu zece ani în timpul mandatului lui George W. Bush.

Pentru a creşte veniturile la buget, preşedintele Obama a propus anularea facilităţilor fiscale pentru cei care au venituri anuale de peste 250.000 de dolari, dar păstrarea celor pentru clasa mijlocie.

Dar purtătorul de cuvânt al lui John Boehner, Michael Steel, a refuzat să confirme sau să infirme informaţiile vehiculate în presă. ‘Canalele de comunicare rămân deschise, dar încă nu am ajuns la un acord şi nici nu ne aşteptăm ca acesta să fie încheiat foarte repede’, a precizat el.
Sursa: Agerpres