Un apartament de trei camere care, in urma cu doi ani, se vindea cu 11.000-12.000 de dolari, situat intr-o zona medie din Bucuresti si cu finisaje minime, astazi costa 22.000-24.000 de euro. Anul trecut inca se mai putea gasi cu 14.000-16.000 de dolari. Trecerea de la dolar la euro si aparitia numeroaselor oferte de credit ipotecar ale unor banci comerciale, ale Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL) sau ale companiilor private au condus la cresteri repetate ale preturilor, iar pe anumite segmente ale pietei rezidentiale chiar la explozii de preturi. Dimensiunea pietei imobiliare este insa imposibil de cuantificat. Din cauza ca este o piata inca in formare, bancile nu vor sa divulge numarul de credite ipotecare si volumul total al acestora si nici nu exista la nivel de tara o statistica a tranzactiilor imobiliare efectuate.
Dar, potrivit operatorilor din piata, cumparatorii au „impins” preturile pana la limita de solvabilitate a majoritatii celor care apeleaza la credite ipotecare, adica pana la valori ale creditelor de maximum 14.000-15.000 de euro, ceea ce inseamna, cu avans cu tot, apartamente de maximum 20.000 de euro. S-au vandut ca painea calda garsonierele si apartamentele mici, care costau pana in 11.000-12.000 de euro, ceea ce insemna o rata a creditului ipotecar de 100-170 de euro/luna, in functie de tipul de credit, de durata acestuia si de banca de la care fusese luat. si cum cererea a crescut vertiginos pentru acest tip de locuinte, au crescut si pretentiile proprietarilor, care au inceput sa adauge la pret in fiecare saptamana cateva sute de euro, ajungand sa dubleze preturile, dar sa obtina in mana doar 60-70% mai mult ca anul trecut.
Nu toate apartamentele se scumpesc
Per total, la nivelul intregii piete a apartamentelor, saltul nu este insa atat de mare. „La nivel de apartamente, la tranzactii, preturile in Capitala au crescut in medie cu 20% fata de anul trecut, iar pana la sfarsitul anului vor ajunge la 30%”, declara Liviu Ureche, presedinte al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI). Pentru urmatorii ani, reprezentantul ARAI considera ca ritmul de crestere se va domoli si va fi in medie de 15% pe an. „Aceasta datorita initiativei private, a blocurilor de locuit care se vor construi, dar si a puterii de cumparare limitate a romanilor”, adauga Liviu Ureche. Altfel spus, oricat de mult vor cere peste un an proprietarii, daca nu se va intampla o minune cu salariile romanilor, bancile nu vor putea sa dea mai multi bani clientilor, care au o limita de solvabilitate, si vanzatorii vor fi nevoiti sa se intinda atat cat este plapuma de creditare pentru salariile medii-mari ale populatiei.
Apartamentele foarte scumpe, din zone de lux, nu au atata cautare, cu toate ca proprietarii pluseaza si pe acest segment, spunandu-si ca daca obtin cei din zone periferice sau semicentrale dublari de preturi trebuie sa gaseasca si ei cumparatori. Minunea nu se intampla. „Am cautat pentru un client un apartament de trei camere in zona La Fantani-Unirii, acolo unde pana de curand preturile erau in jur de 40.000-50.000 de euro, dar am gasit un singur proprietar care voia sa vanda si cerea 80.000 de euro, ceea ce era prea mult”, semnaleaza directorul unei agentii imobiliare.
si nu numai in Bucuresti este semnalat fenomenul de crestere a preturilor datorate creditului ipotecar, ci in toate orasele mari din tara. „In Ploiesti, preturile la apartamente cresc si cresc. Recordul este al apartamentelor de doua camere, situate in zone medii, civilizate, in blocuri relativ noi, unde sunt mai scumpe cu 60% fata de anul trecut. Ceea ce anul trecut se vindea cu 8.000 de euro, acum se vinde cu 12.000-12.500 de euro”, afirma Laurentiu Dragulin, director al agentiei imobiliare Adler.
si in Iasi si Timisoara se intampla acelasi lucru. „Cresc preturile pentru apartamente de pana in 30.000 de euro, procentul de crestere fiind de 30%. Se cauta apartamente mijlocii, de doua-trei camere, in zone medii, iar cumparatorii sunt de cele mai multe ori beneficiari de credit ipotecar”, afirma Bogdan Chihodaru, director al agentiei imobiliare Terra Imobiliara din Iasi.
„Cel mai mult au crescut, in ultimele cinci-sase luni, preturile la apartamentele de o camera sau de doua camere, cu 30-35%, iar la apartamentele cu trei camere cu 20-25%”, declara stefan Kallos, director al agentiei imobiliare EKS Company din Timisoara. Un apartament de doua camere obisnuit, intr-o zona semicentrala, a ajuns sa coste 20.000-25.000 de euro in orasul de pe Bega, putin mai mult decat in Bucuresti.

Stiri imobiliare
HVB Bank Romania a lansat o linie de credite pentru constructia de case
Creditul pentru constructia de locuinte poate fi acordat familiilor cu un venit minim net de 500 de euro, pe o perioada cuprinsa intre trei si 20 de ani. Suprafata minima a constructiei este de 100 mp. Conditiile sunt ca viitorul client sa-si cumpere singur terenul si minimum 30% din valoarea proiectului de constructie (cash sau deja investiti in constructie). Suma minima finantata este de 25.000 de euro pentru constructie si 10.000 de euro pentru extinderea unei constructii existente. Rambursarea incepe dupa o perioada de gratie de noua luni, timp in care beneficiarul creditului nu trebuie sa plateasca rate. Pentru toate aceste tipuri de credite, foarte importanta este noua formula de calcul a veniturilor nete eligibile: 100% salariu + 50% chirii + 50% dividende + 80% venituri din activitati liberale.

Ibiza a lansat cel de-al doilea complex rezidential in Baneasa
Noul cartier spaniol, numit Ibiza Club, va avea 16 case, gradina individuala, piscina comuna, sala de fittness, spatiu de joaca pentru copii si garaje subterane cu cate trei locuri pentru fiecare locuinta.
Ceea ce este cu totul nou pentru un complex rezidential realizat in
Romania este faptul ca accesul in aceste parcari subterane se face printr-un tunel unic, iar din fiecare garaj se urca cu un lift special care urca spre parter, etaj sau mansarda. Casele sunt construite in sistem traditional, din caramida, cu stalpi si grinzi din beton. La parter se afla un living, un birou, o bucatarie si un grup sanitar, la etaj doua
dormitoare cu o baie si un dormitor matrimonial cu baie proprie,
iar la mansarda sauna, solar si o camera de hobby. Baile si
bucatariile sunt complet mobilate. Investitia in acest complex este estimata la 3.000.000 de dolari si se adauga la celelalte 2.500.000 in primul ansamblu spaniol, acum complet vandut, potrivit declaratiilor presedintelui firmei Luis Gabarro Castillo.

Zona Bulevardul Timisoara – Valea Cascadelor atrage investitori
Un nou complex industrial amplasat in Bld. Timisoara va fi dat in folosinta in curand, reprezentand una dintre cele mai complete oferte de pe segmentul industrial, detinand spatii de productie, depozitare si birouri. Suprafata totala a constructiei este de 2.700 mp, dintre care 2.300 reprezinta hala de productie si depozitare si 405 mp spatiile de birouri. Proprietatea dispune de o suprafata de teren de 5.725 mp. „Principalul factor de delimitare a ofertelor existente pe piata spatiilor industriale il reprezinta zonele de amplasament a acestora, in stransa legatura cu caile de acces catre si dinspre Bucuresti si proximitatea de punctele vamale din interiorul orasului. Zonele cele mai dezvoltate in acest sens sunt cele limitrofe, apropiate de soseaua de centura”, a declarat Costel Alecu, Director Departament Spatii Industriale in cadrul Companiei Regatta.