Reacția oficială a lui Daniel Fenechiu după imaginile din mediul online. Cum s-a scuzat senatorul
În spațiul public au apărut imagini cu Daniel Fenechiu din ultima pauză a ședinței online a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României. În urma acestor imagini, senatorul Daniel Fenechiu a trimis un comunicat de presă prin care își cere scuze.
În urma imaginilor ajunse în spațiul public, Daniel Fenechiu a ținut să menționeze că la ultima ședință a Comisiei juridice el nu a consumat deloc alcool deși a arătat la cameră o sticlă de coniac. În plus, acesta a spus că în ceașca pe care o avea lângă el era, de fapt, cafea.
Cât despre imaginile în care el este surprins cum își prezintă motanul, acesta a explicat că nu crede că această acțiune a afectat în vreun fel buna funcționare a Comisiei, mai ales că acestă faptă s-a întâmplat la sfârșit de ședință.
În plus, senatorul Daniel Fenechiu a menționat în comunicatul de presă trimis că atitudinea lui a fost generată atât de oboseala acumulată, cât și de împrejurare, având în vedere că știa că discuția este purtată într-un mediu privat, în cadrul căreia rigorile comunicării interumane nu sunt impuse de cadrul oficial.
Un realizator TVR a reacționat imediat
Ionuț Cristache, realizatorul emisiunii ”România9” de la TVR a postat pe pagina sa personală de Facebook o reacție cu privire la ceea ce era scris în comunicatul de presă trimis de către cabinetul senatorial al lui Daniel Fenechiu.
”A dat comunicat Fenechiu sa ne spuna ca n-a consumat, ca in cescuta era de fapt cafea si nu coniac! Nivelul de caterinca in tara asta a scapat de sub control!”, este reacția lui Ionuț Cristache.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





