”Aşteptăm un răspuns în legătură cu mandatul pe care îl are Remus Vulpescu şi echipa lui să negocieze. De câteva zile am bătut pasul pe loc. Este o pauză tehnică, se redactează documente”, a declarat avocatul Daniel Fenechiu, luni, la Ministerul Economiei.

Acesta a adăugat că Dan Diaconescu se va deplasa la o bancă, apoi va reveni pentru continuarea negocierilor.

”Propunerea contractuală este foarte departe de declaraţia primului ministru”, a adăugat Fenechiu.

În ceea ce priveşte termenul limită de semnare a contractului de vânzare cumpărare a acţiunilor Oltchim, Fenechiu a precizat că data de 1 octombrie este nu este obligatorie, prin lege, ci o opţiune. În acelaşi timp, în oferta depusă, Dan Diaconescu a optat pentru plata preţului la data încheierii contractului.

”Se pot găsi 10 legi şi se poate găsi o reglementare despre termenul legal, vă recomand articolul 57 din Legea 577. Până în 14 februarie este termenul”, a menţionat Daniel Fenechiu.

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la Bruxelles, că luni expiră termenul până la care Dan Diaconescu trebuie să depună banii pentru privatizarea Oltchim, iar dacă nu va depune cei 45 de milioane de euro, se consideră practic că nu se va putea încheia contractul cu acesta.

Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD şi patronul OTV, a fost declarat, în 21 septembrie, adjudecatar al licitaţiei cu ofertă în plic pentru achiziţionarea a 54,8% din capitalul social al Oltchim Râmnicu Vâlcea, pentru care a oferit 203 milioane lei. (Sursa: Agerpres)