Anunţul bombardamentului a venit de la Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor „bombardamente punctuale” asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale „dictatorului” Bashar al-Assad. Preşedintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară, scrie mediafax.ro 

Atacul, care a început la ora 21:00, ora SUA (4:00, ora României), a încetat, a anunțat Pentagonul, care a spus că deocamdată nu are în vedere noi raiduri, potrivit digi24.ro

CITIȚI ȘI: Prima reacție a Rusiei după atacul Statelor Unite în Siria: „Suntem amenințați din nou. Vor fi consecințe”

Potrivit unor oficiali citați de BBC, s-au folosit rachete Tomahawk.  Atacul a durat aproximativ o oră. Potrivit CNN, care citează surse militare, la atac au participat cel puțin o navă americană poziționată în Marea Roșie, dar și bombardiere de tip B-1. Televiziunea siriană de stat susține că apărarea antiaeriană a doborât mai mult de 12 rachete.

Într-un briefing la Pentagon, secretarul apărării James Mattis a justificat loviturile prin faptul că folosirea armelor chimice de către regimul sirian pune în pericol populația civilă, inclusiv cetățenii străini, iar Constituția americană prevede că cetățenii americani trebuie apărați pretutindeni. 

A fost vorba de un atac asupra unor ținte multiple, în cooperare cu britanicii și francezii. Au fost lovite un centru științific de cercetare din Damasc unde, potrivit americanilor, se dezvoltau arme chimice, dar și biologice, un depozit cu arme chimice de la vest de Homs, unde era depozitat inclusiv gaz sarin, iar o a treia facilitate, din apropierea celei de-a doua ținte, adăpostea un depozit de arme chimice, dar și un centru de comandă. 

Potrivit unor surse militare, americanii au folosit în atac un distrugător pe care îl au în Marea Roşie, dar și bombardiere de tip B-1, care au lansat rachete de croazieră. Forțele britanice au folosit avioane de tip Tornado, iar francezii avioane Rafale.

 

Nu sunt informații deocamdată în privința unor eventuale pierderi de partea occidentalilor sau sirienilor.

Legătura cu rușii, a precizat Pentagonu, s-a menținut prin intermediul canalelor tradiționale.

Pentagonul se așteaptă la o campanie de dezinformare în orele și zilele următoare în legătură cu atacul occidentalilor și de aceea promite ca oficialii să comunice îndeaproape cu presa. Acest anunț făcut chiar de secretarul Mattis sugerează că Washingtonul se așteaptă la o reacție cât de rapidă și probabil dură din partea Rusiei.

Donald Trump a justificat acțiunea prin faptul că nu poate închide ochii la atacul sălbatic pe care președintele Bashar al-Assad l-a ordonat asupra propriului popor lipsit de apărare.

Potrivit CNN, s-au auzit explozii în zona capitalei siriene, Damasc, ceea ce ar putea însemna că sunt țintite depozite de arme chimice. Potrivit BBC, exploziile au fost auzite la est de Damasc.

„Am ordonat forțelor armate ale Statelor Unite să lanseze lovituri de precizie asupra unor ținte asociate cu arsenalul de arme chimice ale dictatorului sirian Bashar al-Assad”, a anunțat Donald Trump la Casa Albă. El a precizat că forțele americane se coordonează în această acțiune cu Franța și Marea Britanie și a adăugat că scopul campaniei este să „determine o descurajare fermă a producerii, proliferării și folosirii armelor chimice”.
 
„Răspunsul combinat american, britanic și francez la aceste atrocități va include toate instrumentele puterii noastre naționale – militare, economice și diplomatice”, a punctat președintele american. El a subliniat că atacurile vor continua până când folosirea armelor chimice de către regimul Assad ca înceta. 
 
„Suntem pregătiți să susținem acest răspuns până când regimul sirian încetează să mai folosească agenți chimici care sunt interziși”, a spus Trump. 
 
 
La scurt timp, premierul britanic Theresa May a anunțat într-un comunicat că a autorizat forțele armate britanice să întreprindă atacuri punctuale, dar coordonate pentru „a diminua capacitățile regimului sirian în materie de arme chimice și pentru a descuraja folosirea lor”.
 
La rândul său, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că ţara sa participă la operaţiunea în curs alături de SUA şi Regatul Unit, precizând că loviturile țintesc „capacităţile regimului sirian ce permit producerea şi folosirea de arme chimice”. „Nu putem tolera banalizarea utilizării armelor chimce”, a explicat preşedintele francez, într-un comunicat. 
 
Sunt folosite navele și avioanele
 
Acesta este al doilea atac american asupra teritoriului Siriei în decurs de un an. Precedentul atac, care a vizat o bază aeriană siriană, a avut loc la 7 aprilie 2017 și a intervenit tot după acuzații că regimul sirian ar fi folosit arme chimice în lupta sa cu rebelii. Atunci, Statele Unite au atacat cu rachete Tomahawk trase de pe nave.
 
Oficiali americani citați de CNN spun că de data aceasta în atacurile asupra Siriei sunt folosite atât navele, cât și avioanele. Totuși, avioanele nu au intrat în spațiul aerian sirian, pentru că ar putea fi doborâte, spun sursele CNN.
 
În orice caz, Siria și-a activat apărarea antiaeriană pentru a răspunde agresiunii, a anunțat televiziunea națională siriană. Aceasta a denunţat o „agresiune americană” în Siria „în cooperare cu Franţa şi Marea Britanie”.