Este alertă maximă în întreaga lume. Dacă în trecut s-a exclus posibilitatea ca deodorantele să ducă la apariţia cancerului la sân, acum s-a flat cu totul răspuns. Două noi cercetări confirmă efectele toxice ale sărurilor de aluminiu prezente în deodorante, scriu jurnaliștii de la Euronews.

Studiile au fost realizate de un grup de cercetători de la Fondation des Grangettes şi de la Centre d’Onco-Hématologie, în colaborare cu Universitatea din Oxford. Ele au fost conduse de oamenii de ştiinţă elveţieni André-Pascal Sappino şi Stefano Mandriota. Cercetătorii au efectuat o serie de teste pe celule de hamster. Aceștia au demonstrat că celulele mamiferelor, inclusiv cele din glanda mamară, atunci când sunt expuse in vitro la săruri de aluminiu, „au încorporat rapid acest metal”, susține sursa citată.

Datele cuprinse în cele două studii au indicat că, la 24 de ore de la expunere, în aceste celule a apărut o instabilitate genomică sub forma unei alterări a structurii şi a numărului de cromozomi. Potrivit cercetărilor, acest fenomen a fost observat în timpul transformărilor maligne cauzate de agenţi cancerigeni dovediţi şi, prin urmare, „confirmă potenţialul cancerigen” al aluminiului asupra celulelor mamare.

Cancerul la sân a făcut ravagii pe glob

Cancerul la sân este cel mai răspândit cancer din lume. Până la sfârşitul anului trecut, numărul femeilor care au fost depistate ca având cancer la sân este de 7,8 milioane. Acestea care trăiesc cu un diagnostic de cancer la sân pus în ultimii cinci ani, ceea ce îl face cel mai răspândit cancer din lume, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). OMS a arătat că aproximativ jumătate din cazurile de cancer la sân se dezvoltă la femeile care nu au niciun factor de risc identificabil, în afară de sex (feminin) şi vârstă (peste 40 de ani).

Anumiţi factori cresc riscul de cancer la sân, printre care se numără vârsta, obezitatea, consumul nociv de alcool, istoricul familial de cancer la sân, istoricul de expunere la radiaţii, consumul de tutun şi terapia hormonală postmenopauză.

Noile studii spun că observaţiile, pentru prima dată, identifică o substanţă chimică din mediul înconjurător care ar putea fi responsabilă de creşterea incidenţei cancerului la sân. Studiile subliniază, de asemenea, că incriminarea sărurilor de aluminiu în carcinogeneza sânului aminteşte de istoria azbestului şi că sărurile de aluminiu nu sunt folosite doar în deodorantele antiperspirante, ci şi în alte produse cosmetice, cum ar fi produsele de protecţie solară.