Când va fi înlocuit Rabla Clasic de Rabla Plus. Mircea Fechet: În fiecare an, vom muta din bani
SURSĂ FOTO: Inquam Photos, George Călin
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a dat detalii despre programul Rabla Plus. Oficialul a spus dacă se poate dezlipi sau nu autocolantul de pe mașinile achiziționate.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a vorbit despre evoluția Programului Rabla Plus, afirmând că interesul persoanelor fizice pentru achiziționarea de autovehicule electrice a fost mai scăzut în această ediție, întrucât subvenția a fost redusă.
Interesul pentru vehicule electrice a scăzut în cazul persoanelor fizice
Fechet a explicat că, în ciuda scăderii interesului persoanelor fizice, programul a stârnit un interes deosebit din partea persoanelor juridice și a autorităților publice locale. Acestea din urmă au epuizat bugetul alocat extrem de repede.
„Am văzut un interes foarte mare pentru persoanele juridice, la fel cum am văzut un interes formidabil din partea autorităţilor publice locale.
Ele au reuşit să epuizeze bugetul în doar 16 minute, dacă îmi amintesc eu bine, ceea ce ne bucură pe de o parte, pe de altă parte, ne face în viitor să regândim cumva aceste chestiuni, pentru că un buget epuizat în minute generează şi foarte mulţi nemulţumiţi. Ori nu acesta este rolul vreunui program cu finanţare din AFM”, a declarat ministrul Mediului la Digi24.
Mircea Fechet a subliniat importanța adaptării programelor în funcție de cerințele pieței și a anunțat posibile modificări pentru a răspunde mai bine nevoilor.
Astfel, în cazul unui interes mai ridicat, ministrul a afirmat că banii ar putea fi realocați de la persoanele fizice către firme, având în vedere că autovehiculele achiziționate de acestea din urmă sunt utilizate mai intens.
„Ne vom adapta din mers. Vom lua banii de la persoanele fizice şi îi vom transfera către firme, pentru că, până la urmă, o firmă cu un autoturism electric, statistic vorbind, face mult mai mulți kilometri decât un autoturism în proprietatea unei persoane fizice, că e folosită la curierat, la delivery, la alte tipuri de de transport, mai ales în oraş”, a mai spus ministrul Mediului.
În timp, Rabla Clasic va fi înlocuit de Rabla Plus
Mircea Fechet a vorbit şi despre orizontul de timp în care programul Rabla Clasic ar putea dispărea din România.
„Îmi propun ca în fiecare an să se mute o parte nu foarte mare din bani de la Rabla Clasic la Rabla Plus. E lucrul firesc care să se întâmple atunci când ne referim la finanțări acordate Ministerul Mediului.
Dacă am face un exercițiu matematic, am putea să ne imaginăm că în 7, 8 ani întregul buget de la Rabla Clasic ar fi atât de mic că n-ar mai fi nevoie să discuți despre această finanțare”, a mai indicat ministrul.
O altă veste dată de ministrul Fechet a fost privind producția primului vehicul electric românesc. Această evoluție ar putea reduce dependența de importuri și ar putea consolida industria autohtonă în domeniul vehiculelor electrice.
„Marea veste pe care am primit-o chiar în această săptămână este că în România în sfârşit se va produce un autoturism electric. Acest lucru se va întâmpla anul acesta şi cred că e o mare veste pentru Ministerul Mediului, dar şi pentru toate celelalte ministere sau pentru români în general, pentru că sufeream la acest capitol. Primele trei autoturisme finanţate erau făcute fie în China, fie în Statele Unite ale Americii”, a mai declarat Mircea Fechet.
Autocolantul Rabla poate fi dezlipit, spune ministrul

Ministrul Mediului a adus în discuție și autocolantul ce urmează să fie aplicat pe mașinile achiziționate prin programul Rabla. El a explicat că decizia de a introduce acest element de identificare a fost luată de colegii de la Fondul de Mediu, iar în cazul în care acesta deranjează, există posibilitatea să se renunțe la el.
„E un mic autocolant aplicat pe lunetă. Noul proprietar îl poate dezlipi și nu e nicio problemă. Cine să verifice dacă la spălătorie s-a desprins autocolantul? Nu cred că cineva va sta să verifice autocolantele, cu atât mai puțin un polițist”, a declarat Mircea Fechet la Digi24.
Autocolantul, care urmează să fie aplicat pe lunetă, nu va fi obligatoriu și nici nu va fi verificat de autorități. Ministrul Fechet a subliniat că nimeni nu va fi oprit sau sancționat în cazul în care decide să îl înlăture.
„Nu ne propunem să verificăm pe nimeni la autocolant. Nu-i oprește nimeni să-l dezlipească. Am decontat acel voucher, că-i mai mic pentru Rabla Clasic, sau mai mare pentru Rabla Plus, sunt din bani publici. Vă mărturisesc că nu am văzut autocolantul, îl lipește vânzătorul mașinii, dealerul.
Cred că va fi pus pe luneta mașinii, dacă am înțeles bine, tocmai pentru a nu afecta stratul de vopsea și vizual mașina. Vom vedea cum funcționează, dacă deranjează e probabil să putem să renunțăm”, a adăugat ministrul Mediului.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




