Leonard Orban s-a născut pe 28 iunie 1961 în Brașov și a fost secretar de stat în Ministerul Integrării Europene și comisar european pentru multilingvism între ianuarie 2007- februarie 2010.

A absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Universității din Brașov (1981-1986), obținând titlul de inginer diplomat. După absolvirea facultății, lucrează ca inginer la Întreprinderea de Tractoare din Miercurea Ciuc (jud. Harghita) între anii 1986-1989, apoi la Întreprinderea de Antrepriză Construcții Speciale Industriale și Montaj (I.A.C.S.I.M.) din București (1989-1990) și la Institutul de Cercetare în Tehnologia Construcțiilor de Mașini (I.C.T.C.M.) din București (1990-1993).

În paralel a urmat a doua facultate, cea de Management din cadrul ASE (1987-1992).

Între anii 1993 și 2001, Leonard Orban a fost consilier parlamentar pentru afaceri europene și internaționale al Parlamentului României – Camera Deputaților, îndeplinind și funcțiile de Secretar tehnic al Comitetului Parlamentar Mixt (CPM) Uniunea Europeana (UE) – România și al Delegațiilor Parlamentului României la Parlamentul European, COSAC și Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN).

În perioada mai 2001-decembrie 2004, deține funcția de negociator șef adjunct cu Uniunea Europeană, pentru ca apoi în perioada decembrie 2004-aprilie 2005 să fie negociator șef al României cu Uniunea Europeană.

La data de 8 martie 2010, Leonard Orban a fost numit în funcția de consilier prezidențial pe probleme de afaceri europene în cadrul Administrației Prezidențiale.

Un an mai târziu, acesta devine șeful noului înființat minister al Afacerilor Europene.

Leonard Orban nu este membrul nici unui partid politic.