Proteste violente în Kazahstan! Sute de oameni au fost răniți în urma confruntărilor (VIDEO)

Președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev a decretat stare de urgență în țară din cauza confruntărilor dintre manifestanți și forțele de ordine, în urma cărora opt polițiști și membri ai gărzii naționale și-au pierdut viața. De asemenea, în urma confruntărilor 300 de oameni au fost răniți, scrie agenția Sputnik din țară.

Președintele a mai declarat că aeroportul din Alma-Ata, cel mai mare oraș din țară, a fost ocupat de către ceea ce el a descris ca fiind forțe teroriste, adăugând că cinci zboruri au fost deturnate, printre care se aflau și zboruri ale unor companii din străinătate.

Șeful statului a spus că l-a demis pe fostul președinte Nursultan Nazarbayev din funcția de șef al Consiliului de Securitate și că și-a asumat chiar el funcția.

Amintim că protestele au început de la 1 ianuarie, pe fondul dublării prețului la GPL. Protestele s-au transformat în acțiuni împotriva fostului șef al Consiliului de Securitate, cel care a condus țara de la declararea independenței și până în 2019, informează presa internațională.

În timp ce Rusia, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au făcut apel la calm, șeful statului a luat decizia de a opri internetul în întreaga țară pentru ca protestatarii să nu mai poată comunica.

Chiar dacă Guvernul și-a dat demisia miercuri dimineața, lucrurile nu s-au calmat, violențele continuând între forțele de securitate și demonstranți.

 

S-a cerut intervenția Rusiei

În timp ce republica central-asiatică se confruntă cu cele mai dure manifestații din ultimul deceniu, președintele Kassym-Jomart Tokayev a făcut apel la un bloc de securitate condus de Rusia pentru a ajuta țara să treacă peste ”amenințarea teroristă”.

Președintele kazah a mai spus că bande teroriste antrenate în străinătate confiscă arme, infrastructură și clădiri.

„De fapt, nu mai este o amenințare, este o subminare a integrității statului și, cel mai important, este un atac la adresa cetățenilor noștri care îmi cer… să-i ajut urgent”, a spus Tokayev.

El a adăugat că ”Almaty a fost atacat, distrus, vandalizat, locuitorii din Almaty au devenit victime ale atacurilor teroriștilor, bandiților, de aceea este de datoria noastră… să luăm toate măsurile posibile pentru a ne proteja statul”.

Reuters notează că Kassym-Jomart Tokayev a făcut apel la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), o alianță militară a Rusiei, Belarusului, Armeniei, Kazahstanului, Kârgâzstanului și Tadjikistanului.