Agentia Nationala pentru IMM si Cooperatie (ANIMMC) a lansat cinci programe de finantare in valoare totala de 11,3 milioane lei.

Primul dintre acestea este “Programul pentru informarea si educarea comerciantilor”. Obiectivul lui este sprijinirea agentilor economici care desfasoara activitati de comercializare a produselor si serviciilor de piata. Bugetul alocat, in acest sens, pentru anul 2006, este de 1,2 milioane lei. Valoarea alocatiei financiare nerambursabile se acorda beneficiarilor eligibili selectati si este egala cu echivalentul a 90% din valoarea fiecarei cheltuieli eligibile efectuate.

Un alt program lansat este “Programul de dezvoltare si modernizare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata” ce are alocat un buget de 3,1 milioane lei. Obiectivul principal il constituie sprijinirea agentilor economici, prin facilitarea accesului la achizitionarea de masini, utilaje si instalatii pentru circulatia marfurilor. Alocatia financiara nerambursabila se acorda numai pentru achizitionarea de masini, utilaje si instalatii pentru circulatia marfurilor specifice sectorului si activitatii desfasurate de agentul economic. Beneficiarii programului primesc o valoare a alocatiei nerambursabile egala cu echivalentul a 75% din valoarea cheltuielii eligibile efectuate pentru fiecare masina, utilaj, instalatie, dar nu mai mult de 50 mii lei pentru fiecare beneficiar.

“Programul de sprijinire a intreprinderilor mici si mijlocii in dezvoltarea exportului” consta in facilitarea accesului firmelor romanesti pe pietele externe prin promovarea produselor si serviciilor, stimularea comunicarii si a parteneriatului in afaceri, pregatirea intreprinzatorilor in domeniul tehnicilor de promovare a exportului. Bugetul alocat acestui program este de cinci milioane lei. Valoarea alocatiei financiare nerambursabile oferita beneficiarilor selectati reprezinta echivalentul a 90% din valoarea fiecarei cheltuieli eligibile efectuate, dar fara sa depaseasca plafoanele maxime stabilite pentru fiecare activitate eligibila si in limita sumei maxime de 18.000 lei pentru un beneficiar.

Obiectivul „Programului sustinerea accesului microintreprinderilor si a intreprinderilor mici la servicii de instruire si consultanta” il constituie afirmarea si valorificarea potentialului de productie si de servicii al microintreprinderilor si intreprinderilor mici, prin instruirea personalului lor cu functii de decizie sau de executie si facilitarea accesului acestora la servicii de consultanta. Bugetul alocat pentru 2006 este de 1,5 milioane lei. Valoarea alocatiei financiare nerambursabile acordata beneficiarilor selectati insumeaza 90% din valoarea fiecarei cheltuieli eligibile efectuate, dar nu mai mult de 15 mii lei, pentru un beneficiar.

Ultimul program lansat de ANIMMC este “Programul pentru sustinerea mestesugurilor si artizanatului”. Obiectivul acestui program il constituie stimularea dezvoltarii mestesugurilor si a micii industrii din Romania, a intaririi clasei de mici mestesugari si relansarea serviciilor si a produselor obtinute de acestia, bugetul alocat pentru 2006 fiind de 500.000 lei.

Sursa: Capital, 13 martie 2006