Daca actionarii companiei Coca-Cola s-ar hotari sa vanda acest brand sultanului din Brunei, acesta ar trebui sa scoata din buzunar peste 68 de miliarde de dolari. Pentru ca atat valoreaza cel mai puternic produs din lume. Pepsi, principalul urmaritor al bauturii racoritoare din Atlanta, costa doar 6,6 miliarde. Adica, de zece ori mai putin. Piata romaneasca a bauturilor racoritoare este insa destul de atipica pentru gigantii globali Coca-Cola si Pepsi-Cola. In Romania, cele doua grupuri vor detine anul acesta aproape 50% din piata valorica a bauturilor racoritoare. In anii 1999 si 2000, brandurile globale de pe piata romaneasca (Coca-Cola si Coca-Cola Light, Sprite, Fanta, Pepsi-Cola si Seven Up) au avut o pondere de 47,5%, si respectiv 61,4%, din totalul valoric al acestei piete. Acum, cei doi mari jucatori au cedat in fata unui producator local, care a adoptat o politica de preturi mult mai potrivita pentru buzunarul romanului. Potrivit unor studii de piata, la inceputul acestui an, European Drinks avea o cota de piata mult mai mare decat a celor doua companii, adica 51% fata de 38% Coca-Cola si 9% Pepsi-Cola.
Ceea ce a dorit sa scoata in evidenta Interbrand, divizia de cercetare a marcilor din cadrul gigantului Omnicom, este faptul ca brandurile globale au capacitatea de a schimba mersul lucrurilor atat pe pietele dezvoltate, cat si pe cele in curs de dezvoltare, cum este Romania. Acesta este mai ales cazul companiilor din domeniul tutunului, care, in ultimul timp, au facut legea pe piata tigaretelor.
Atunci cand cineva se gandeste la Marlboro, ii vine imediat in minte imaginea unui cowboy chipes, din vestul salbatic american. Aventura lui Marlboro Man a inceput la mijlocul anilor 1800, undeva in vestul Londrei, si a sfarsit prin a deveni, in zilele noastre, un brand deopotriva recunoscut de fumatori si de nefumatori. Interbrand Corp. si JP Morgan spun ca Marlboro valoreaza 24,2 miliarde de dolari. Nici unul dintre celelalte branduri nu se regasesc in topul primilor 100.
Potrivit ACNielsen Romania, brandurile globale din domeniul tutunului vor avea anul acesta o pondere de 14,6% din piata valorica la categoria lor de produse. Aceasta inseamna clasa premium, iar in Romania este reprezentata de Marlboro, Kent si Camel. Anul trecut, brandurile multinationale au avut 14% din piata valorica a tutunului la aceasta categorie, dar doar putin peste 4% din punctul de vedere al numarului de pachete de tigari vandute.
In Romania se consuma anual circa 32-36 miliarde de tigarete. Potrivit unui studiu de piata intocmit in luna iunie, compania British American Tobacoo (BAT), producatorul tigaretelor Kent, avea 31% din piata, iar Philip Morris si JTI (Camel) detineau 24% si respectiv 20% din piata.
„Atunci cand un brand ne castiga increderea, se intampla mai multe lucruri. In primul rand, devenim sclavii lui si-l cautam in galantare pana cumparam. In al doilea rand, vom incerca sa ne convingem prietenii ca e bine sa cumpere brandul preferat de noi”, spune David Martin, presedintele Interbrand.

Cine face parte din top 100

Citibank. Recesiunea economiei americane si falimentul Enron au influentat puternic evolutia celui mai puternic conglomerat financiar-bancar. In Romania, grupul american si-a dezvoltat renumele de prieten al utilitatilor nationale.

Sony. Cine nu-si doreste un televizor cu ecran plat si sunet dolby-surround? In acelasi timp insa, cati romani isi permit sa scoata 100 de milioane de lei din buzunar pentru un televizor? Si totusi, Sony inca valoreaza 15 miliarde de dolari.

NescafA