Prezenţa lui Sorin Cîmpeanu în Guvern, criticată de la vârful coaliţiei de guvernare. Mesajul transmis de Dacian Cioloş
Sursa foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu
La fel ca şi o mare parte a societăţii civile, Dacian Cioloş spune că este nemulţumit de propunerea PNL pentru Ministerul Educaţiei, însă afirmă că USR PLUS nu a avut nicio putere de decizie asupra ministerelor deţinute de parteneri.
Dacian Cioloş, copreşedintele al USR PLUS, se alătură vocilor care critică prezenţa lui Sorin Cîmpeanu în Guvernul Româniai. Cioloş afirmă că, la fel ca o mare parte a societăţii civile, şi el are „o nemulţumire cu privire la prezenţa lui Sorin Cîmpeanu în Guvern”. Cariera lui Cîmpeanu din ultimii ani „e departe de ceea ce cred că ar trebui să fie un parcurs politic decent”, afirmă fostul premier.
„Şi eu, personal, am o nemulţumire cu privire la prezenţa lui Sorin Cîmpeanu în Guvern. Îl cunosc de multă vreme, dar felul în care a acţionat politic şi profesional în ultimii ani e departe de ceea ce cred că ar trebui să fie un parcurs politic decent şi o referinţă pentru educaţia din România”, a transmis Dacian Cioloş, miercuri, într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare.
Cioloş spune că, „din păcate”, a putut acţiona în structura Guvernului doar proporţional cu voturile primite. „Nu am avut control pentru desemnările de miniştri ale partenerilor”, afirmă copreşedintele USR PLUS.
„Nu am avut control pentru desemnările de miniştri ale partenerilor, aşa cum nici partenerii nu au avut pe cele ale USR PLUS. (…) Suntem responsabili de ceea ce va decide Guvernul din care facem parte şi ne vom asigura că programul de guvernare va fi aplicat. Şi nu vom accepta derapaje de la program, de la angajamentele luate împreună, mai ales în Educaţie, un domeniu-cheie de care depinde viitorul tuturor.
Vom rămâne receptivi în continuare la toţi cei cu idei şi cu experienţe bune în domeniul Educaţiei şi vom folosi toate pârghiile pe care le vom avea în Guvern şi în Parlament pentru a le valorifica în deciziile la care vom fi parte”, precizează Dacian Cioloş.
Sorin Cîmpeanu a fost desemnat pentru preluarea portofoliului Educaţiei de către PNL. El a mai fost ministru al Educației în guvernul Ponta IV și prim-ministru interimar pentru 12 zile în noiembrie 2015. A fost membru fondator al Pro România și a trecut la PNL la începutul acestui an. De numele său se leagă mai multe scandaluri legate de diplome false și doctorate plagiate cum ar fi cazurile Ponta, Oprea sau Baranga, relatează HotNews.
Sursa foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.


