"Toţi trebuie trataţi cu aceleaşi standarde. Nu putem crea standarde duble şi să le cerem unor ţări altceva decât cere Tratatul Schengen", a declarat ministrul danez de justiţie şi interne, Morten Boedskov, pentru un grup de ziarişti europeni, scrie Agerpres.
România şi Bulgaria "au îndeplinit criteriile de intrare în Schengen", a spus – potrivit Efe – ministrul danez, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială prin rotaţie a UE. Eforturile substanţiale ale României şi Bulgariei de a îndeplini criteriile pentru aderarea la Schengen trebuie recunoscute, a menţionat acesta, citat de Novinite.

El a adăugat că "Danemarca va încerca să găsească o soluţie care să fie mulţumitoare pentru toată lumea".
În opinia ministrului danez, trebuie găsit un echilibru în UE între libera circulaţie şi securitate în interiorul spaţiului Schengen, mai scrie Novinite.

Portalul bulgar aminteşte că ambasadorul danez în România, Michael Sternberg, şi cel din Bulgaria, Kaare Janson, s-au angajat marţi că preşedinţia daneză a UE va căuta o soluţie în ce priveşte aderarea celor două ţări la Schengen. Bulgaria şi România ar fi urmat să adere la Schengen în 2011, dar Olanda s-a opus, fiind preocupată de corupţia şi crima organizată larg răspândite în cele două ţări. În prezent Olanda continuă să se opună şi blochează aderarea celor două pe etape la spaţiul fără frontiere, după ce în noiembrie Finlanda a renunţat la obiecţiile pe care le formulase şi ea în acest sens, notează Novinite.