Preşedintele Franţei, Francois Hollande, îl invită pe Klaus Iohannis la Paris
Ambasadorul Franţei în România, Francois Saint-Paul, i-a înmânat lui Klaus Iohannis o scrisoare din partea preşedintelui Franţei, Francois Hollande, care îl felicită şi îi urează succes în funcţia de preşedinte al României, au declarat surse politice pentru Agerpres.
Prin această scrisoare, preşedintele francez îl invită pe Klaus Iohannis să efectueze o vizită la Paris, în funcţie de disponibilitatea agendei sale.
Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obţinut 54,43% din voturi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, iar reprezentantul Alianţei PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, 45,56%, potrivit datelor finale provizorii comunicate, miercuri, de Biroul Electoral Central (BEC), după centralizarea proceselor verbale din toate cele 18.847 secţii de votare, reprezentând 100%
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





