“Pandemia ne testează pe toţi. Aceasta nu este doar o provocare fără precedent pentru sistemele noastre de sănătate, ci şi un şoc major pentru economiile noastre. Pachetul economic important anunţat vineri se referă la situaţia actuală. Suntem pregătiţi să facem mai mult pe măsură ce situaţia evoluează. Vom face tot ceea ce este necesar pentru a sprijini europenii şi economia europeană”, a afirmat preşedintele Comisiei Europene, Ursula van der Leyen, la prezentarea măsurilor pentru atenuarea impactului socio-economic al pandemiei COVID-19, potrivit unui comunicat al Executivului European, potrivit agerpres.ro

Comisia se angajează să diminueze consecințele pandemiei

Comisia se angajează să utilizeze toate instrumentele de care dispune pentru a atenua consecinţele pandemiei, în special: asigurarea aprovizionării sistemelor de sănătate, prin menţinerea integrităţii pieţei unice, a producţiei şi distribuţiei de lanţuri valorice; sprijinirea oamenilor astfel încât veniturile şi locurile de muncă să nu fie afectate în mod disproporţionat şi să evite efectele permanente ale acestei crize; sprijinirea întreprinderilor şi asigurarea faptului că lichidităţile sectorului nostru financiar pot continua să ajute economia, statelor membre li se permite să acţioneze în mod decisiv şi coordonat, prin utilizarea flexibilităţii depline a schemelor privind ajutorul de stat şi Pactului de stabilitate şi de creştere.

Potrivit comunicatului CE, principalul răspuns fiscal la COVID-19 va proveni din bugetele naţionale ale statelor membre. Normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să ia măsuri rapide şi eficace pentru a sprijini cetăţenii şi companiile, în special IMM-urile, care se confruntă cu dificultăţi economice din cauza pandemiei COVID-19, menţionează sursa citată.

Statele membre pot concepe măsuri de sprijin ample, în conformitate cu normele UE existente. În primul rând, acestea pot decide să ia măsuri, cum ar fi subvenţii salariale, suspendarea plăţii impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată sau contribuţii sociale. În plus, statele membre pot acorda sprijin financiar direct consumatorilor, de exemplu în cazul serviciilor anulate sau al biletelor care nu sunt rambursate de operatorii în cauză.

De asemenea, normele UE privind ajutoarele de stat le permit statelor membre să ajute companiile să facă faţă deficitelor de lichidităţi şi care au nevoie rapid de ajutor pentru salvare. Articolul 107 alineatul (2) litera (b) din TFUE permite statelor membre să despăgubească companiile pentru prejudiciile cauzate în mod direct de evenimente excepţionale, inclusiv măsuri în sectoare precum aviaţia şi turismul.

“În prezent, impactul pandemiei de COVID-19 în Italia este de o asemenea natură şi amploare încât permite utilizarea articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE. Aceasta oferă posibilitatea Comisiei să aprobe măsuri de sprijin naţionale suplimentare pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru. Evaluarea Comisiei privind utilizarea articolului 107, alineatul (3), litera (b) pentru alte state membre va adopta o abordare similară. Comisia pregăteşte un cadru juridic special în temeiul articolul 107, alineatul (3), litera (b) din TFUE pentru a fi adoptat, în caz de nevoie. Comisia este pregătită să colaboreze cu toate statele membre pentru a se asigura că eventualele măsuri naţionale de sprijin pentru combaterea COVID-19 pot fi puse în aplicare în timp util”, se menţionează în comunicat.

Flexibilitatea totală prevăzută de cadrul fiscal al UE

Totodată, executivul european va propune Consiliului să aplice flexibilitatea totală prevăzută de cadrul fiscal al UE, astfel încât statele membre să poată pune în aplicare măsurile necesare pentru limitarea extinderii virusului şi atenuarea efectelor socio-economice negative.

În primul rând, Comisia consideră că pandemia de COVID-19 se califică drept un “eveniment neobişnuit aflat în afara controlului guvernului”. Aceasta permite adaptarea cheltuielilor excepţionale, cum ar fi cele cu asistenţa medicală şi măsurile de salvare specifice pentru companii şi angajaţi.

În al doilea rând, CE va recomanda ajustarea eforturilor fiscale necesare cerute statelor membre în cazul unei creşteri negative sau al unor scăderi majore ale activităţii.

În cele din urmă, Comisia este pregătită să propună Consiliului să activeze clauza derogatorie generală pentru a permite un sprijin mai general al politicii fiscale. Această clauză ar suspenda, în cooperare cu Consiliul, ajustarea bugetară recomandată de Consiliu în cazul unei recesiuni economice grave în zona euro sau la nivelul întregii Uniuni.

“Numai prin intermediul solidarităţii şi al unor soluţii coordonate la nivel european vom fi în măsură să gestionăm în mod eficient această situaţie de urgenţă în materie de sănătate publică. Solidaritatea este esenţială în această criză, în special pentru a se asigura că produse de bază, necesare pentru a atenua riscurile de sănătate provocate de pandemie, pot ajunge la cei care au nevoie de ajutor. Este esenţial să acţionăm împreună pentru a asigura producţia, depozitarea, disponibilitatea şi utilizarea raţională a echipamentelor medicale de protecţie şi a medicamentelor în UE, în mod deschis şi transparent, în loc să se ia măsuri unilaterale care restricţionează libera circulaţie a produselor esenţiale pentru sănătate”, se mai spune în comunicat.

Măsurile luate de Comisie

Prin urmare, Comisia ia toate măsurile necesare în acest scop, inclusiv prin îndrumarea statelor membre cu privire la modul de punere în aplicare a unor mecanisme de control adecvate pentru a garanta siguranţa aprovizionării, prin lansarea rapidă a unei proceduri comune de achiziţii publice pentru aceste bunuri şi emiterea unei recomandări privind echipamentul de protecţie care nu poartă marcajul CE.

Pandemia COVID-19 are un impact major asupra sistemelor noastre de transport, având în vedere legătura strânsă dintre lanţurile de aprovizionare europene, susţinute de o reţea extinsă de servicii de transport de mărfuri pe uscat, pe mare şi în aer, avertizează Executivul European.

Comisia colaborează cu statele membre pentru a asigura circulaţia mărfurilor esenţiale la frontierele terestre. Industria aeronautică internaţională şi europeană a fost afectată în mod special. După cum a anunţat preşedintele von der Leyen pe 10 martie, pentru a contribui la atenuarea impactului economic şi ecologic al epidemiei, Comisia propune o legislaţie specifică pentru a excepta temporar companiile aeriene de la regula “foloseşte sau pierzi”, prin care transportatorii aerieni trebuie să utilizeze cel puţin 80% din sloturile lor de aeroport într-o anumită perioadă pentru a le menţine slotul anul următor.

În cele din urmă, Comisia colaborează cu statele membre, cu autorităţile internaţionale şi cu principalele asociaţii profesionale din UE pentru a monitoriza impactul crizei asupra sectorului turismului şi pentru a coordona măsurile de sprijin.

Pentru a oferi un ajutor imediat IMM-urilor care au fost grav afectate, bugetul UE va utiliza instrumentele sale existente pentru a sprijini aceste companii cu lichidităţi, complementar măsurilor luate la nivel naţional. În săptămânile următoare, un miliard de euro va fi redirecţionat de la bugetul UE ca garanţie pentru Fondul European de Investiţii, în vederea stimulării băncilor pentru furnizarea de lichidităţi IMM-urilor şi întreprinderilor cu capitalizare de piaţă medie.

“Acest lucru va ajuta cel puţin 100.000 de IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din Europa să beneficieze de finanţare în valoare de aproximativ 8 miliarde de euro. De asemenea, vom ajuta debitorii care sunt afectaţi în mod negativ, prin amânarea ratelor la credit (credit holidays). Executivul European vrea să protejeze angajaţii împotriva şomajului şi a pierderilor de venituri pentru a evita un efect permanent. Comisia este pregătită să sprijine statele membre în acest sens, promovând, în special, programele de lucru pe termen scurt, respectiv programele de perfecţionare şi recalificare profesională care şi-au dovedit eficacitatea în trecut”, potrivit documentului citat.

De asemenea, Comisia va accelera pregătirea propunerii legislative privind “Un sistem european de reasigurare de şomaj”, cu scopul de a sprijini politicile statelor membre de păstrare a locurilor de muncă şi a competenţelor.

În plus, iniţiativa de investiţii privind răspunsul împotriva virusului (Corona Response Investment Initiative) va facilita mobilizarea Fondului Social European, un fond destinat sprijinirii angajaţilor şi asistenţei medicale.

Un sprijin pentru lucrătorii disponibilizați

Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEG) ar putea fi, de asemenea, mobilizat pentru a sprijini lucrătorii disponibilizaţi şi lucrătorii care desfăşoară o activitate independentă în condiţiile actualului şi viitorului Regulament. Până la 179 de milioane de euro sunt disponibile în 2020 pentru a lupta împotriva crizei provocate de coronavirus.

În ceea ce priveşte iniţiativa de investiţii privind răspunsul împotriva virusului, Comisia propune direcţionarea sumei de 37 de miliarde de euro în cadrul Politicii de Coeziune pentru a lupta împotriva crizei. În acest scop, Comisia propune să renunţe în acest an la obligaţia de a le solicita statelor membre rambursarea prefinanţărilor neutilizate din fondurile structurale. Această sumă se ridică la aproximativ 8 miliarde de euro de la bugetul UE, care va fi adăugată la cele 29 de miliarde de euro, fonduri structurale disponibile în întreaga UE. Acest lucru va creşte în mod efectiv volumul de investiţii din 2020 şi va contribui la prioritizarea finanţării, prin folosirea celor 28 de miliarde de euro, fonduri aferente politicii de coeziune (din cadrul programelor disponibile în perioada 2014-2020).

“Comisia invită Parlamentul European şi Consiliul să aprobe rapid această propunere, astfel încât să poată fi adoptată în următoarele două săptămâni”, se arată în comunicat.

În plus, Comisia propune extinderea domeniului de aplicare a Fondului de Solidaritate al UE, incluzând şi crizele de sănătate publică în cadrul domeniul său de aplicare. Scopul este de a-l mobiliza, dacă este necesar, pentru statele membre cele mai afectate. Până la 800 de milioane de euro sunt disponibile în 2020.