Potrit celor spuse de Gigi Gavrilă, sistemul, sub masca unei false concurenţe libere, este atât de permisiv marilor firme, încât poate obliga autorităţile contractante la revizuirea documentaţiilor de licitaţii, conform specificaţiilor propriilor produse, iar ridicolul situaţiei este atât de mare, încât, uneori, după ce firmele au obţinut în instanţă modificările solicitate, acestea nici nu se mai sinchisesc să depună oferte, conform agerpres.ro

Licitațiile pentru achiziţionarea a 40 de rame regionale

În acest context, Gavrilă a menţionat că dosarele licitaţiei pentru cele 40 de rame regionale se plimbă pe la diverse instanţe începând de la jumătatea lunii martie, în timp ce licitaţia pentru cele 20 de rame interregionale, anulată tot în urma contestaţiilor, va fi reluată într-un termen foarte scurt. Acesta a fost întrebat cum s-a ajuns la această situație.

„Având în vedere numeroasele informaţii contradictorii, unele dintre acestea prezentate voit rău intenţionat privind cele două licitaţii pentru achiziţia de rame electrice destinate transportului feroviar de călători, se impune clarificarea stadiilor în care se află licitaţiile respective.

Dacă ne referim la licitaţia pentru cele 40 de rame regionale, aceasta nu este anulată, ci, începând cu data de 12 martie 2020 şi până în prezent, dosarele licitaţiei se plimbă între diverse instanţe, Tribunal/Curtea de Apel, ca urmare a diverselor plângeri depuse de ofertanţi unii împotriva celorlalţi sau împotriva ARF.

La licitaţia pentru RE-IR, în data de 23 septembrie 2020 s-a anulat automat procedura de atribuire, după ora 15:00, fiind un atribut de ordin tehnic ce ţine de sistemul electronic SICAP. Astfel, comisia de evaluare a putut constata anunţul automat generat în SEAP „Această procedură a fost anulată automat deoarece la data limită de depunere ofertă nu au existat ofertanţi care au depus oferta”.

Urmare a discuţiilor purtate cu reprezentanţii ANAP, vom identifica în zilele următoare posibilităţile tehnice de reluare a procedurii de licitaţie cu extinderea termenului de depunere a ofertelor cu un interval suficient de mare, astfel încât potenţialii ofertanţi să-şi poată pregăti ofertele”, a declarat acesta într-un interviu acordat pentru sursa menționată.

Stadiul în care se află licitația

De asemenea, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară a fost întrebat care este stadiul în care se află licitaţia pentru cele 40 de rame.

„Aici trebuie să fac un mic istoric. În perioada 3 aprilie 2019 – 12 martie 2020, au fost parcurse toate etapele prevăzute de legislaţia în vigoare, respectiv răspunsuri la solicitările de clarificări, evaluare tehnică, reevaluare tehnică – solicitată conform unor măsuri suplimentare dispuse de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) în data de 4 martie 2020 -, evaluare financiară şi verificarea documentelor suport DUAE. În urma evaluării ofertelor, ordinea celor trei ofertanţi a fost următoarea: Asocierea CRRC Qingdao Sifang Co., Ltd (Republica Chineză) – Astra Vagoane SA (România), Alstom Ferroviaria S.p.A. şi Siemens Mobility SRL.

Toţi cei trei ofertanţi au depus contestaţii la CNSC, la Curtea de Apel Bucureşti şi/sau la Tribunalul Bucureşti. CNSC, prin decizia din data de 4 martie 2020, a respins contestaţia depusă de Alstom Ferroviaria şi cererile de intervenţie ale Siemens Mobility şi CRRC, iar ARF a pus în aplicare toate măsurile obligatorii dispuse de CNSC.

Curtea de Apel Bucureşti, prin Hotărârea nr. 348/2020 din 16 martie, a respins, prin soluţie definitivă, plângerile depuse de Alstom Ferroviaria şi de Siemens Mobility, împotriva Deciziei CNSC nr. 341/C10/137, 215 din 4 martie 2020 şi a modului de punere în aplicare a acesteia de către ARF.

Etapele şi stadiul procedurii de achiziţie RE-R au fost următoarele: în februarie 2020, Alstom a formulat plângere la Tribunalul Bucureşti; procedură suspendată de ARF în SICAP, din data de 12 martie 2020, până la soluţionarea plângerilor depuse de Alstom Ferroviaria, Siemens şi CRRC; în data de 12 iunie 2020, prin Hotărârea 1935/2020, Tribunalul Bucureşti a respins excepţia lipsei de interes invocată în cererea conexă, însă admite cererea principală şi cererile conexe şi anulează procedura de atribuire; pe 7 iulie 2020 – dosar 3326/2/2020 – contestaţie ARF şi o parte dintre ofertanţi. Un aspect notabil – chiar şi Alstom Ferroviaria depune contestaţie împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti; atribuire decizie nr. 348 din 16 martie 2020 la Curtea de Apel Bucureşti; în 27 iulie 2020 – dosar 7192/2/2019 – recurs, cerere de revizuire solicitată de Alstom Ferroviaria; atribuire decizia nr. 2153/c/2011, la Curtea de Apel Bucureşti; în 25 august 2020 – dosar 3326/2/22020, Curtea de Apel respinge cererea de revizuire – hotărâre definitivă.

Au urmat termene succesive de judecată pentru dosarul 1808/3/2020, respectiv 9 septembrie şi 23 septembrie 2020. Pentru ultimul termen fixat de instanţă pentru data de 21 octombrie 2020, instanţa de judecată – Curtea de Apel Bucureşti – a rămas în pronunţare”, a răspuns acesta.

Reluarea licitației pentru cele 20 de rame electrice interregionale

Preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară a fost întrebat când va relua licitaţia pentru cele 20 de rame electrice interregionale.

„În cazul acestei licitaţii, etapele parcurse au fost următoarele: la începutul lunii aprilie, documentaţia privind achiziţia ramelor electrice interregionale devenea publică în sistemul naţional electronic de achiziţii – SICAP şi în cel european – JOUE/TED. Menţionez că documentaţia de licitaţie a fost elaborată împreună cu experţii şi consultanţii Băncii Europene de Investiţii, în cadrul contractului de asistenţă tehnică pentru implementarea proiectelor PASSA – primul nivel de competenţă tehnico-economică.

Ulterior, aceasta a fost revizuită, în baza observaţiilor experţilor Autorităţii Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) – al doilea nivel de competenţă tehnico-economică. Termenul iniţial de depunere a ofertelor a fost de 60 de zile de la data publicării, termen prelungit ulterior prin erate succesive, ca urmare a solicitărilor potenţialilor ofertanţi, până la data de 7 august 2020.

În perioada aprilie – iunie, licitaţia a decurs normal, cu cereri şi răspunsuri de clarificare la unele aspecte tehnice sau legate de întocmirea ofertei. Totuşi, la data de 13 aprilie 2020, CRRC Qingdao Sifang (China) a formulat o contestaţie la CNSC privind criteriile de atribuire incluse în documentele de achiziţie a celor 20 de rame electrice inter-regionale RE-IR (contestaţie formulată doar de compania chineză, fără altă asociere cu o firmă din România sau din Europa). Contestaţia CRRC a fost respinsă de CNSC prin decizia din 4 mai 2020 – al treilea nivel de competenţă tehnico-economică.

La data de 18 mai 2020, CRRC a depus la Curtea de Apel Bucureşti o nouă plângere împotriva Deciziei CNSC din 4 mai 2020, în urma căreia instanţa a emis o hotărâre definitivă în data de 15 iunie 2020, prin care a obligat ARF să elimine factorul de evaluare – Validare Tehnică, deşi aceasta este o hotărâre contrară unei decizii date de CNSC, situaţie neobişnuită în circa 90% din cazuri.

Vreau să subliniez faptul că factorul tehnic „Validare Tehnică” era cotat cu 10 puncte, în criteriile de evaluare, şi se acorda ofertantului care are deja un produs similar omologat, conform procedurilor europene. Aici se ridică întrebarea „Cum a fost posibil ca un anumit complet de la o curte de apel să anuleze un factor tehnic de evaluare, în condiţiile în care trei entităţi cu competenţe clare tehnico-economice au stabilit criteriul de evaluare respectiv?”.

Astfel, ARF a procedat la respectarea deciziei CAB, în paralel cu prelungirea termenului de depunere a ofertelor pentru data de 7 august 2020 şi continuarea demersurilor legale cu ANAP, ce urmăreau compensarea anulării validării tehnice cu introducerea unor alte elemente, astfel încât ofertantul trebuia să demonstreze că a parcurs procedura europeană de omologare pentru cel puţin un produs similar. Din păcate, aceste încercări ale ARF s-au soldat cu două avize condiţionate şi refuzarea medierii din partea ANAP.

În acest context, ARF a hotărât anularea procedurii şi să reînceapă o altă procedură de licitaţie în timpul cel mai scurt, ţinând cont de decizia CAB care a modificat în mod esenţial documentaţia de licitaţie, prin eliminarea factorului de evaluare, care favorizează substanţial ofertanţii care nu au un produs omologat pe piaţa europeană. Vreau să vă spun că există mulţi producători de material rulant, unii chiar non-UE, care au produse similare omologate potrivit reglementărilor europene, acestea fiind obligatorii pentru toate statele membre.

În data de 17 august 2020, CNSC a luat act de contestaţia Astra Vagoane Călători privind solicitarea acesteia de anulare a procedurii de licitaţie. CNSC a decis în data de 9 septembrie 2020 admiterea contestaţiei Astra Vagoane Călători şi obligarea ARF privind continuarea procedurii în termen de 10 zile. ARF s-a conformat deciziei CNSC şi a solicitat administratorului SICAP revenirea procedurii din starea „anulată”. În data de 22 septembrie 2020 procedura de licitaţie a redevenit activă.

Ulterior, anularea automată a procedurii de atribuire s-a făcut în data de 23 septembrie 2020.

Urmare a discuţiilor purtate cu reprezentanţii ANAP, vom identifica în zilele următoare posibilităţile tehnice de reluare a procedurii de licitaţie cu extinderea termenului de depunere a ofertelor cu un interval suficient de mare, astfel încât potenţialii ofertanţi să-şi poată pregăti ofertele. Autoritatea pentru Reformă Feroviară va relua procedura de licitaţie într-un termen cât mai scurt”, a răspuns acesta pentru sursa menționată.

Sursa foto: INQUAM Photos, Mircea Manole