Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, vineri, că premierul Ludovic Orban a afectat independenţa puterii judecătoreşti atunci când i-a îndemnat pe pe magistraţi ”să judece cu mai multă atenţie”. Scorul a fost de 6 voturi pentru, 2 împotrivă şi 3 voturi au fost nule.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii – CSM, Nicoleta Ţînţ, a anuntat pe 25 iunie, în ședința Plenului, că a sesizat Inspectia Judiciară ”pentru a face verificări, în temeiul art. 30 din Legea 317/2004”.

”Interpretări extrapolate”

Orban a făcut declarația în contextul în care Curtea de Apel Bucureşti a suspendat hotărârea de guvern privind reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice, după modelul propus de Florin Cîțu.

Verificările cerute de şefa CSM vizează posibila afectare a ”independenței, impartialității și reputației profesionale a judecătorilor”.

”De aseară, de când au apărut în spaţiul public afirmaţiile premierului, am solicitat transcriptul acestora şi, de dimineaţă, toate materialele care au apărut pe presă, împreună cu transcriptul, le-am transmis Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări”, a spus Ţînţ în şedinţa CSM, conform g4media.ro.

În schimb, ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu i-a luat apărarea lui Orban şi a spus că interpretările date afirmaţiei premierului sunt “extrapolate”.

”Membrii CSM s-au sesizat imediat”

Un alt membru CSM, Judecătorul Bogdan Mateescu, a zis că în acest caz membrii CSM s-au sesizat imediat, în timp ce la alte declaraţii, cum ar fi aceea în care judecătorii au fost făcuţi”„şobolani”, Consiliul a intervenit şi după opt luni (n.red. comparaţia dintre magistraţi şi şobolani îi aparţine lui Liviu Dragnea).

Ce a declarat Ludovic Orba: ”Este vorba despre o suspendare care este decisă până la judecarea de fond. Sigur că nu pot să nu îmi pun întrebări ce treabă există în această procedură. Eu cred că managementul unui minister trebuie să îşi organizeze ministerul aşa cum consideră necesar.

Nu suntem la primele astfel de decizii şi aici chiar îi îndemn pe judecători să judece cu mai multă atenţie, pentru că în elaborarea hotărârilor de guvern de organizare şi funcţionare ale ministerelor, ale autorităţilor administraţiei centrale, conducătorii acestor instituţii au posibilitatea legală de a-şi organiza activitatea în departamente, direcţii generale, aşa cum consideră ei că este bine.

Dacă în felul ăsta se suspendă hotărâri de guvern privitor la reorganizarea unor ministere, reforma în administraţie va fi întârziată, pentru că cine ştie când se va ajunge la judecarea pe fond, iar suspendarea unui act normativ, mă rog a prevederilor legate de Direcţia Juridică, nu mi se pare corectă”.