„Voi începe cu avantajele pentru consumatori, și poate cel mai important avantaj este faptul că în situația unui retur poți primi banii înapoi mult mai repede, uneori chiar și în 30 de minute. Apoi avem partea de prevenție și de transmitere a noului coronavirus. Bancnotele sunt printre cele mai murdare obiecte cu care intrăm în contact și un factor cunoscut de răspândire a bolilor. Șansele ca cineva să fi strănutat sau tușit în palmă, apoi să fi pus mâna pe o bancnotă, iar aceasta să ajungă la noi, sunt foarte mari. De aceea și apelurile autorităților la folosirea cardului ca metodă preferată de plată în această perioadă. De asemenea, în situația unui card de credit poți beneficia de rate online fără dobândă, ceea ce nu se întâmplă în cazul numerarului. Nu în ultimul rând, plata cu numerar înseamnă că trebuie să fii acolo când vine curierul, să primești produsul și să plătești.”, a spus Florinel Chiș.

Avantajele plății cu cardul

„Cu cardul, în schimb, curierul poate lăsa coletul la un vecin, de exemplu, la un paznic, sau poate chiar în fața ușii, cu atât mai mult cu cât acum, în cele mai multe cazuri, nu mai trebuie să semnăm nimic pentru primire, fiind suficient să comunicăm curierului codul pe care l-am primit prin sms. În ceea ce privește companiile, principalul motiv este cel economic: numerarul este scump. Presupune costuri de procesare, costuri cu compania de curierat care îl încasează și îl transferă mai departe și tot așa. Și mă întorc la faptul că banii sunt murdari. Au fost chiar declarații ale unor oficiali potrivit cărora la Banca Națională există o cameră în care se sortează bani și acolo miroase ca la groapa de gunoi, iar angajații poartă costume speciale de protecție și primesc spor de toxicitate. Iar asta dinainte de pandemie.”, a declarat Chiș, pentru DC News.

Plata online este o metodă sigură

„Plata online cu cardul este o metodă sigură, mai ales în România, unde rata de fraudare este extrem de mică, cu ordine de mărime sub media europeana (sub 0.2% în România). Celor care aleg să plătească numerar pentru că vor mai întâi să vadă produsul le transmit că cele mai multe magazine online oferă posibilitatea deschiderii coletului la livrare. Ba mai mult, potrivit legii au dreptul să returneze produsul în cel mult 14 zile de la data primirii, fără să invoce un motiv anume, și să li se returneze banii. Ceea ce, din nou, este un mare avantaj față de comerțul tradițional, unde poți face asta doar dacă vrea comerciantul. Iar atunci când o faci, îți poți primi banii înapoi chiar și în 30 de minute, dacă ai plătit cu cardul. Ca să nu mai spun de faptul că la plata cu cardul nu trebuie să îți faci vreodată griji cu privire la rest.”, a spus Florinel Chiș.