Liberty, parte a alianţei mondiale GFG, care aparţine omului de afaceri indian Sanjeev Gupta, a anunţat, la 12 octombrie, că va prelua ArcelorMittal Galaţi, alături de alte trei unităţi din Europa: ArcelorMittal Ostrava (Cehia), ArcelorMittal Skopje (Macedonia) şi ArcelorMittal Piombino (Italia). Cele patru unităţi sunt parte a pachetului de separare pe care compania i-a agreat cu Comisia Europeană în timpul investigaţiei de fuziune privind achiziţia de către companie a Ilva S.p.A.

Oficialii Liberty House şi-au mai arătat intenţia de a investi în producţia primară de oţel şi în cea de rulouri laminate la cald, în cursul unor întâlniri cu reprezentanţi ai echipei de management şi ai sindicatelor de la Galaţi, scrie Mediafax.

De asemenea, Jon Bolton, director general executiv al companiei Liberty Steel, a discutat, joi, 25 octombrie, la Bucureşti, cu Viorel Ştefan, vice prim-ministrul României, despre oportunităţile pe care le-o oferă colaborarea cu Guvernul României pentru a susţine planurile ambiţioase de creştere şi de investiţii în infrastructură, au menţionat reprezentanţii grupului britanic.

„Aceste oportunităţi includ, pe de o parte, creşterea capacităţii de producţie a Combinatului, iar, pe de altă parte, investiţiile în educaţie, cercetare şi dezvoltare precum şi explorarea potenţialului de a crea noi produse din oţel cu o valoare adăugată”, au mai afirmat reprezentanţii Liberty House.

În prezent, Liberty fabrică produse ce pot completa oferta existentă a combinatului de la Galaţi, printre care produse tubulare pentru petrol şi gaze naturale, şine pentru căile ferate, produse speciale pentru industria aviatică şi de apărare.

„În plus, a fost adusă în discuţie posibilitatea colaborării şi pe alte paliere cu Alianţa GFG, cum ar fi: servicii financiare, energie, infrastructură şi zona imobiliară. Rolul Fundaţiei GFG în încurajarea, susţinerea şi promovarea tinerilor care îşi doresc să urmeze o carieră în zona industrială a fost, de asemenea, o prioritate pe agenda discuţiilor. Pentru Liberty House, relaţia cu Guvernul României este foarte importantă şi există deschidere pentru colaborări viitoare”, au mai afirmat reprezentanţii Liberty House.

 

Finalizarea procesului de achiziţie a pachetului de dezinvestire (format din combinatele de la Ostrava, Galati, Skopje şi Piombino) depinde de finalizarea achiziţiei combinatului Ilva de către Arcelor Mittal şi este condiţionat de aprobarea Uniunii Europene precum şi de concluziile consultărilor cu consiliile angajaţilor la nivel local şi european.

Cele patru combinate din portofoliu au o capacitate combinată de laminare de aproximativ 8 milioane de tone pe an şi ar oferi Grupului Liberty posibilitatea de a furniza o gamă completă de produse finite din oţel cum ar fi: plăci de oţel, rulouri laminate la cald, rulouri laminate la rece, tablă de oţel galvanizată, placă de cositor, bare, sârmă laminată şi şine. Aceste combinate deservesc pieţe naţionale şi europene, din domeniul auto, construcţii, utilaje industriale, sectorul petrolier şi al gazelor.

Tranzacţia majorează capacitatea de laminare totală a Grupului Liberty la peste 15 milioane de tone pe an. Grupul a convenit achiziţionarea topitoriilor integrate principale ale ArcelorMittal de la Galaţi, România şi Ostrava din Republica Cehă, precum şi laminoarele de la Skopje din Macedonia şi Piombino din Italia.

Grupul Liberty face parte din Alianţa GFG, un grup de companii din industria energetică, minieră, metalurgică, inginerie, logistică si servicii financiare, cu sediul la Londra, cu centre suplimentare în Dubai, Hong Kong, Singapore, Sydney, Paris şi New York şi o prezentă în aproximativ 30 de ţări la nivel mondial. Alianţa are un efectiv de angajaţi de aproximativ 14.000 persoane şi o cifră de afaceri ce depăşeşte 15 miliarde de dolari.