Panică în România! S-a aflat când vine cutremurul. Este tot ce le mai lipsea românilor care și așa sunt loviți crunt de pandemia de COVID. Informațiile privind producerea unui seism puternic au fost date de profesorul Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Acesta a declarat, marți, la Antena 3, că un cutremur puternic se poate produce oricând în România. Recent, directorul onorific al INFP, Gheorghe Mărmureanu, a afirmat că cel puțin până în 2040 ar trebui să stăm liniștiți în privința unui seism puternic în România.

„Dânsul este mai optimist, aș zice eu. E greu de spus, nici măcar la nivelul acesta, să spui intervale de timp mai mari dacă ne așteptăm sau nu la un cutremur. Sincer să fiu, din punctul meu de vedere, un cutremur poate să apară oricând în România. Nu trebuie să ne speriem, dar trebuie să fim cât mai bine pregătiți.

Din punct de vedere al omului de știință, orice cutremur și alea mai mici, și cu atât mai mult cele mai mari, sunt extrem de prețioase. Nu ne dorim un cutremur pentru că știm ce înseamnă: distrugeri, pierderi de vieți omenești. Pe de alta parte, ca om de știință tu trebuie să fi foarte bine pregătit, să vânezi tot ce se întâmplă ca să ai date. Acestea sunt esențiale pentru ce măsuri vom lua în continuare. Orice studii și inclusiv predicția se bazează pe ce observăm noi”, a explicat profesorul Mircea Radulian.

Cei de la Antena 3 au vorbit cu specialiștii INFP despre cutremurele din România și din jurul țării noastre și, la un moment dat, aparatele au indicat producerea unui seism.

Cutremurul surprins în timpul interviului realizat de jurnaliștii de la Antena 3 s-a produs în zona Buzău, la ora 11.14 și a avut 3.9 pe Richter, la o adâncime de 116 km.

„Acest semnal se apare în momentul în care se depășește o anumită amplitudine a mișcării. Atunci, automat, apare un semnal care să avertizeze pe cei de aici că s-a întâmplat ceva important. În mod normal, în decurs de câteva secunde avem și localizarea și magnitudinea și timpul.

Un cutremur, dacă este de 3.9 este destul de mare. Deci, ați prins în direct un cutremur din zona Vrancea. Să știți că sunt destul de rare – cutremurele de 3.9 sunt măricele, nu mari, dar e o întâmplare să-l prinzi în direct”, a spus profesorul Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.