Politicul a inventat în ultimele decenii modalități care mai de care prin care să pună mâna pe banii românilor. Legal, căci vorba aceea, statul nu știe altfel. Una dintre tragediile moștenite din comunism a fost defrișarea pădurilor. Un bun foarte râvnit de ruși, la începutul anilor `50 pădurile României au fost defrișate, iar lemnul românesc a luat calea spre Rusia. Au urmat inundațiile severe din anii `70, care au afectat și ele suprafața împădurită rămasă și au fost considerate, pe drept, una dintre consecințele defrișărilor masive. În 1975, Ceaușescu a anunțat un plan uriaș de regenerare a pădurilor, cu finalizare în 2010. Suprafața pădurilor din România ajunsese la aproximativ 6 milioane de ha, în jur de 27% din suprafața țării, deși în anii `50 era de 40%. 

Sursă: Pădurile României după 105 ani. Analiza statistică a suprafețelor împădurite, link: https://bit.ly/2OVTmhk 

După căderea comunismului pădurile au devenit, încă din primele clipe ale democrației, un punct de atracție pentru foarte multe interese, din sfera politică și de afaceri, dar și un factor important prin care banii unora au plecat în buzunarele altora.

Dacă în comunism pădurile erau defrișate de ruși, după Revoluție s-a declanșat o altă perioadă nefastă: pădurile au fost tăiate pentru a umple buzunarele politicienilor autohtoni. Toate guvernele care s-au succedat în ultimii 30 de ani au trecut cu vederea furturile, au închis ochii, au participat la „jaful din pădurile României”, au menținut o legislație greoaie, ambiguă, pline de zone gri, care să permită tot felul de tertipuri.

Guvernanţii, indiferent de culoarea lor, au luat poziţia struţului şi au dat in corpore vina pe moştenire şi predecesori. Care predecesori, de cele mai multe ori au făcut parte din aceeași alianță aflată la putere încă de la început. Sub diferite denumiri, alianţe sau cumetrii.

Căci, până la urmă, şi despre cumetrii este vorba, despre o mână care spală pe cealaltă. Aşa a fost sufocată România, în ciuda investiţiilor masive din afară, mânate de atracția față de o moștenire forestieră încă bogată. Bani care, în mod surprinzător, au venit, dar care au avut darul de a lucra la suprafaţă, la imagine, şi care n-au băgat deloc în seamă drama din interior.

Sursă: Pădurile României după 105 ani. Analiza statistică a suprafețelor împădurite, link: https://bit.ly/2OVTmhk 

Rolul economic al pădurii nu este unul nou. Încă din cele mai vechi timpuri pădurea a fost folosită ca sursă de venit, lemnul ca monedă de schimb. Maramureșul este o civilizație a lemnului, principala resursă a populației locale a fost de secole lemnul. Pădurea e o resursă regenerabilă, ideală pentru susținerea și dezvoltarea comunităților, a civilizației în general. Lemnul este folosit ca materie primă energetică, material pentru construcții, unelte, arme, hârtie, mobilier etc.

În realitate, soarta pădurilor astăzi nu e mai rea decât la începutul anilor `90. În ciuda a ce se vehiculează prin presă, în ciuda știrilor alarmante că dispar pădurile României, pădurile și masa lemnoasă totală au crescut în ultimii ani de la 1,4 miliarde metri cubi masă lemnoasă în 1986 la 2,2 miliarde metri cubi în 2016. De la 6,4 milioane de hectare în 1990 s-a ajuns la peste 6,9 milioane de hectare în prezent.

Pădurile și masa lemnoasă totală din România au crescut în ultimele decenii de la 1,4 miliarde metri cubi masă lemnoasă în 1986 la 2,2 miliarde metri cubi în 2016. De asemenea, s-a ajuns de la 6,4 milioane hectare în 1990 la peste 6,9 milioane hectare în prezent. Și totuși, unde eram ca nație dacă aveam o clasă politică interesată de subiect, competentă și nu parte implicată în tăierile ilegale.

Sursă: Pădurile României după 105 ani. Analiza statistică a suprafețelor împădurite, link: https://bit.ly/2OVTmhk

Conform unei statistici, la începutul anilor ’80 se tăiau aproximativ 25 milioane metri cubi masă lemnoasă anual față de 11,7 milioane metri cubi în 2006 și 18 milioane metri cubi cât se lucrau zece ani mai târziu, în 2016. Așadar, de unde acest interes al politicienilor pentru păduri și ce poate genera lemnul.

O explicație simplă vine chiar din afacerile care au loc în domeniul exploatărilor forestiere şi prelucrării lemnului și care au atins anul trecut cel mai ridicat nivel din istorie. Potrivit unei companii de consultanţă, cele peste 6.000 de firme care activează în acest sector au înregistrat afaceri estimate la peste 2,5 miliarde de euro, cu peste 100 milioane de euro mai mult decât în 2018.

Așadar, 6 mii de firme se luptă pentru supremație într-o țară care a mers ani de zile pe reguli vechi de când lumea. Pentru că, România a trăit mult și bine bazându-se pe manualele de silvicultură scrise în anii 50 și actualizate la un deceniu diferență. Manuale care ne-au învățat că statul este singurul administrator, că lemnul trebuie centralizat, apoi valorificat.

Au fost creați adevărați piloni pentru industria lemnului, centre de excelență în domeniu prin care se reușea o producție foarte bună. Lemnul se transforma în mobilă, era folosit și pentru consum intern, dar mergea și la export. Și România părea atunci să nu aibă nici măcar o problemă din acest punct de vedere.

Mai multe în articolul următor.