Orașul din România în care primăria a decis un nou supra-impozit

Orașul din România în care primăria a decis un nou supra-impozit
Publicat de Valentin Vioreanu la 30 iulie 2018, 08:30

Primarul municipiului Oradea a anunțat hotărârea de Consiliu Local privind supraimpozitarea clădirilor care nu respectă regimul de înălţime sau aliniamentul stradal.

„Este o măsură care în Germania s-a luat în urmă cu 30 de ani”, a spus edilul orădean, care speră că masura va ajuta la îmbunătăţirea aspectului oraşului.

După măsura supraimpozitării clădirilor monument istoric, a căror faţadă are nevoie urgentă de intervenţii, Primăria trece la pasul al doilea: va inventaria toată clădirile care nu respectă un anumit regim de înălţime convenit sau care ies din aliniamentul stradal şi le va impozita suplimentar cu 50%. În acest fel, administraţia locală încearcă să oblige proprietarii fie să-şi demoleze imobilele, fie să le adapteze zonei prin supraînălţarea lor.

„Avem de asemenea terenuri sau imobile în zona centrală centrală şi pe arterele principale, pentru că la aceste zone se referă acest regulament, care nu sunt corespunzătoare acelui amplasament. Eşti pe o stradă cu un vad comercial foarte bun, oraşul a investit sume importante în pavarea ei, să ducă toate utilităţile, şi în loc să ai un imobil care să arate bine, care să respecte aliniamentul stradal ai un imobil care nu arată bine, este într-o stare foarte proastă şi atunci zone cu potenţial sunt subvalorificate,” a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, citat de digi24.ro.

Efectele nu se vor vedea imediat, spune primarul Ilie Bolojan, însă măsura va provoca anumite decizii pe care proprietarii le vor lua. În plus, este un moment bun de demarare a unor proiecte imobiliare în zona centrală.

„În anii următori ce vom vedea? În primul rând vom vedea un număr de clădiri care sunt într-o stare proastă că se schimbă, unele sunt supraînălţate, altele sunt demolate şi treptat faţa oraşului se schimbă. Nu pot să accept că avem unele zone sunt ca după bombardament şi să stăm încă 25 de ani să se schimbe ceva,” a mai spus a declarat Bolojan.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.