Ollanta Humala a fost învestit preşedinte al Republicii Peru

Ollanta Humala a fost învestit preşedinte al Republicii Peru
Publicat de CAPITAL la 28 iulie 2011, 21:03

Ollanta Humala, naţionalist de stânga şi fost militar, în vârstă de 49 de ani, a fost învestit joi în funcţia de preşedinte al Republicii Peru pentru un mandat de cinci ani, marcând revenirea stângii la putere în ţara andină după circa patru decenii.

”Jur pe patrie că îmi voi exercita fidel misiunea de preşedinte”, a declarat Humala într-o scurtă prestare de jurământ în Parlamentul de la Lima.

Humala, succesorul lui Alan Garcia (centru-dreapta), s-a angajat ”să lupte pentru integrarea socială, îndeosebi a celor mai săraci”.

El a câştigat cel de-al doilea tur de scrutin prezidenţial în iunie cu 51,45 % din voturi, devansând-o pe contracandidata sa de dreapta Keiko Fujimori, fiica fostului preşedinte peruan Alberto Fujimori.

Alan Garcia n-a mai avut dreptul să candideze după două mandate consecutive.

Doisprezece şefi de stat, în majoritate latinoamericani, au asistat la ceremonia de învestitură.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.