„Noi considerăm că China este aproape de sfârşitul perioadei de creştere economică puternică“, a spus Yu Bin, directorul general al centrului de cercetare condus de Consiliul de Stat. „Acum avem nevoie de o creştere economică moderată şi rezonabilă“.
„China a crescut cu o viteză mare timp de trei decenii“, a mai menţionat Yu. Dar acum, spune acesta, regulile fundamentale ale Chinei se schimbă, inclusiv demografia şi cererea şi oferta de forţă de muncă.
Republica Populară nu se zbate pentru o gură de aer, cum face SUA, lăsată singură să se confrunte cu propria economie care trage de moarte. Dar creşterile de două cifre care păreau de neoprit (în mare parte din cauza intervenţiilor pe cursul de schimb) s-au terminat. Oficialii guvernului chinez se aşteaptă ca PIB-ul, care în trimestrul trei şi-a încetinit creşterea la 9,1%, să cadă sub 9% în 2012. Pe termen lung, previziunile Chinei indică o creştere de 7-8% pentru următorii cinci ani.
Semnele care au indicat prăbuşirea Chinei au apărut de ceva timp. Activitatea de producţie este la pământ, lovită de cererea scăzută din Europa şi SUA. Guvernele locale suspendă vânzările de terenuri. Această decizie duce la reducerea veniturilor din taxe municipale şi a cheltuielilor publice, în special în centre comerciale cheie precum Guangzhou şi Shanghai. Pe măsură ce mediul de afaceri al ţării se răceşte, investiţiile străine scad pentru prima oară în ultimii doi ani. Acţiunile chineze se clatină şi ele.
Cu preţul mediu al locuinţelor din China, de circa nouă ori venitul mediu anual al populaţiei, balonul imobiliar al ţării se apropie de explozie. Guvernul forţează acum reducerea preţului la imobile pentru a evita o prăbuşire şi mai păguboasă.

SURSA: MoneyWatch

Te-ar putea interesa și: