"Trebuie sa găsim o soluţie care să nu fie neapărat militară. Trebuie să se facă presiune pentru înlăturarea regimului lui Bashar al-Assad", a adăugat el. "Există sancţiuni… care trebuie întărite. Voi vorbi cu preşedintele Putin când vine la Paris vineri. El şi cu China stau cât mai departe de problemele acestor sancţiuni".

Preşedintele francez a anunţat că va convoca la începutul lunii iulie Conferinţa prietenilor Siriei, ce vizează în special solidaritatea şi organizarea opoziţiei siriene pentru ca ea să poată înlocui regimul.

Occidentalii şi-au înăsprit ieri poziţiile faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, europenii şi americanii anunţând expulzarea reprezentanţilor diplomatici sirieni din capitalele lor respective, ca represalii pentru masacrul de la Houla ce a făcut 108 morţi, aminteşte AFP, citată de Agerpres.
Australia va discuta despre o intervenţie militară în Siria
Ministrul australian de externe Bob Carr a declarat că ţara sa va discuta în legătură cu propunerea franceză. "În această perspectivă, este nevoie de unanimitate în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, unde trebuie să se ţină cont de criticile chineze şi ruse legate de intervenţia în Libia", a subliniat şeful diplomaţiei australiene.

Canberra a fost prima ţară occidentală care a anunţat expulzarea în decurs de 72 de ore a unor diplomaţi sirieni, după recentul masacru de la Houla.

Înarmarea opoziţiei siriene prezintă reale dificultăţi şi regimul preşedintelui Bashar al-Assad va interpreta acest lucru drept undă verde pentru masacrarea opozanţilor politici mai intens decât în situaţiile anterioare, a avertizat Bob Carr.

Ministrul australian a insistat asupra dificultăţilor logistice pe care le-ar întâmpina orice tentativă de înarmare a opoziţiei şi pentru stabilirea unei zone de interdicţie aeriană ţinând cont de considerabila apărare antiaeriană siriană şi de faptul că armata acestei ţări este mult mai puternică decât cea din Libia.

În legătură cu desfăşurarea de forţe terestre străine în Siria, aşa cum ceruseră SUA în cazul Libiei, Bob Carr nu a exclus demararea de negocieri pe această temă, în lumina rezervelor exprimate de Australia.

Marţi seara, preşedintele francez François Hollande a declarat că nu elimină posibilitatea unei intervenţii armate în Siria, printr-o decizie a Consiliului de Securitate al ONU. Astfel, trebuie convinse Rusia şi China să nu se opună în calitatea lor de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, din care mai fac parte Franţa, Marea Britanie şi SUA.
Casa Albă se opune unei intervenţii militare în Siria
Administraţia SUA consideră că o militarizare a situaţiei din Siria va duce şi la mai mult haos şi la o mai mare vărsare de sânge. "Noi nu am încetat niciodată să luăm în considerare orice opţiune de rezolvare a situaţiei din Siria, dar cu toate acestea nu credem că o militarizare a situaţiei din această ţară ar fi o decizie corectă", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, citat de RIA Novosti şi The Times of Israel.

"Considerăm că o astfel de evoluţie ar putea conduce şi la mai mult haos şi la o mai mare vărsare de sânge.În prezent, suntem în contact cu toţi aliaţii noştri şi cu ONU, îl sprijinim pe emisarul special al Naţiunilor Unite şi al Ligii Arabe, Kofi Annan", a spus el, exprimând speranţa executivului american că presiunile internaţionale vor avea efecte în cele din urmă asupra regimului condus de preşedintele Bashar al-Assad.

Ministrul american al apărării Leon Panetta şi şeful Statului Major Interarme,Martin Dempsey, au declarat anterior în mod repetat că Statele Unite ale Americii sunt gata pentru orice variantă a evoluţiei situaţiei din Siria, inclusiv o intervenţie militară.

Aceste declaraţii au fost comentate de unele mass-media ca o ameninţare cu invazia militară în Siria, însă administraţia de la Washington a ţinut de fiecare dată să sublinieze că acestea vorbesc numai despre gradul de pregătire al armatei privind efectuarea oricărei sarcini ce îi va fi încredinţată.

După măcelul de săptămâna trecută din oraşul sirian Houla, unde, potrivit observatorilor, au fost masacrate cel puţin 100 de persoane, în majoritate copii, mai multe ţări ale Uniunii Europene au decis să-i expulzeze pe ambasadorii sirieni din capitalele lor.
Citeşte şi: 10 țări au expulzat oficiali sirieni în urma masacrului de la Houla