Nou Consiliu Director la AmCham

Nou Consiliu Director la AmCham
Publicat de Ciprian Mailat la 5 martie 2015, 18:38

Membrii Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham România) au ales, miercuri, membrii Consiliului Director pentru mandatul 2015 – 2016, în funcţia de preşedinte fiind aleasă Daniela Nemoianu, executive partner KPMG România, informează un comunicat al Camerei.

Din noul Consiliu Director al AmCham România mai fac parte: Jacopo Murzi, managing director la Janssen, Johnson &Johnson România (vicepreşedinte), Ionuţ Simion, partner PwC Romania (vicepreşedinte), Tim Helsen, CEO UPS (trezorier), Cătălin Velescu, general manager 3M România, Zoltan Brassai, managing director Ford, Cristian Colţeanu, preşedinte şi CEO GE International, Juraj Barus CFO IBM România, Kostas Loukas, general manager Microsoft România, Nolan Townsend, general manager Pfizer România, şi Carmen Neagu, president Supervisory Board Transelectrica.

'A face parte din comunitatea AmCham reprezintă o responsabilitate pentru binele general şi un angajament de a respecta standarde înalte de transparenţă şi integritate. Alături de colegii din echipa Consiliului Director, vom urmări să extindem şi să consolidăm contribuţia organizaţiei la promovarea creşterii economice şi modernizării României, reprezentând în acelaşi timp interesele economice legitime ale companiilor membre', a declarat Daniela Nemoianu, noul preşedinte al organizaţiei.

În perioada următoare, membrii Consiliului Director al AmCham Romania vor stabili responsabilităţile cu privire la coordonarea grupurilor de lucru şi priorităţile organizaţiei.

AmCham România este cea mai reprezentativă asociaţie profesională de afaceri, înfiinţată în anul 1993 de un grup de companii americane, dar care reuneşte 400 de companii americane, internaţionale şi locale. Acestea au cumulat investiţii totale de peste 20 miliarde dolari, generând în jur de 200.000 de locuri de muncă.

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.