Nicușor Dan a fost sabotat! Cine i-a încurcat activitatea: Le-am mătrășit
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan a vorbit despre activitatea sa la PMB, dar și despre persoanele care l-au sabotat. El a explicat și ce măsuri a luat în acest sens pentru a putea duce la bun sfârșit toate planurile pe care le are.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan a vorbit despre ”caracatița”, termen pe care l-a mai folosit în campania electorală pentru alegerile locale. Potrivit acestuia, din caracatiță au plecat 25 de oameni, aceștia făcând parte din primărie, subordonate, dar și companii din jurul primăriie.
Potrivit edilului, există o evaluare managerială pentru ca PMB să lucreze doar cu oameni competenți. El a subliniat faptul că din păcate au fost atât de multe urgențe, încât nu a reușit să vadă ce a făcut fiecare persoană în parte. Nicușor Dan a mai precizat că în timpul evaluării, atunci când a găsit niște lucruri a acționat, indiferent de gravitatea situației.
„În campania electorală am prezentat o – aşa am numit-o – caracatiţă. Din caracatiţa aceea au plecat 25 de oameni – din primărie, subordonate şi companiile din jurul primăriei.
Bineînţeles că evaluarea managerială există, pentru că lucrăm cu oamenii aceştia şi ne putem da seama cine e competent, cine nu e competent. Dar au fost atât de multe urgenţe, încât obiectivul meu nu a fost să mă duc înspre o persoană ca să scormonesc, să văd ce a făcut în trecut, ci de a stabiliza această instituţie, de a o face să funcţioneze.
Dacă în cursul acestei evaluări am găsit nişte lucruri, bineînţeles că am acţionat, dar n-a fost scopul acesta, cumva revanşard, de a mă duce împotriva oamenilor fostei administraţii, când urgenţele noastre erau, realmente, să nu ni se întrerupă gazul pentru neplată”, a declarat edilul general al Capitalei, Nicușor Dan, pentru TVR 1.
În ceea ce privește prioritățile PMB, edilul susține că prioritatea actuală o reprezintă demararea proiectelor, nu realizarea unor evaluări individuale.
„Evident că o să facem evaluările, numai că nici momentul de faţă nu este momentul pentru a face evaluări individuale. Mai avem de construit proiecte. Suntem stabili financiar, instituţia funcţionează, dar e mai important să dai drumul la nişte proiecte, decât să te duci să te uiţi la ce au făcut în trecut nişte oameni”, a spus el.
Cine l-a sabotat pe Nicușor Dan
În cadrul interviului, Nicușor Dan a fost întrebat dacă a fost vreun moment în care s-a simțit sabotat. În acest context, edilul susține că din partea companiilor municipale a simțit asta, motiv pentru care a luat măsuri.
„Am avut sabotaje din partea companiilor, dar pe ele – har Domnului – le-am mătrăşit”, a mai spus acesta.
Amintim faptul că în luna septembrie 2020, înaintea alegerilor locale, Nicuşor Dan prezenta o listă cu angajaţi ai PMB, ai instituţiilor subordonate sau ai companiilor municipale, aflaţi în funcţii de conducere, despre care declara că principalul criteriu pentru care ocupă o poziţie publică importantă în administraţia bucureşteană nu îl reprezintă profesionalismul, ci relaţiile de rudenie.
Ulterior, la finele lunii septembrie, în cadrul unui interviu acordat pentru B1Tv, Nicuşor Dan preciza că actuala administraţie şi-a propus să desfiinţeze într-o primă etapă 16 companii municipale, cu 2.700 de angajaţi.
El menționa atunci că sunt probleme tehnice destul de mari, iar acestea nu pot fi desființate pur și simplu.
„Pentru moment suntem la 14 din 16 desfiinţate. Sunt uriaşe probleme tehnice când vrei să faci lucrul acesta. Dacă le desfiinţezi pur şi simplu, rişti ca toate echipamentele pe care Municipalitatea le-a cumpărat pentru aceste companii să fie scoase la licitaţie şi să fie câştigate pe un preţ derizoriu de cine vine la acea licitaţie.
Deci au fost probleme tehnice nenumărate, dar una pesta alta, în momentul acesta suntem la 14 din 16, pentru care tot ce a ţinut de noi am făcut şi mai departe este treaba lichidatorului şi a judecătorului să închidă. Şi nu am pierdut din patrimoniul lor, cum am fi putut să o facem dacă am fi acţionat neglijent”, declara atunci edilul.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





