În urma sesizărilor trimise la MAI și verificărilor făcute, Carmen Dan anunță că au fost constituite 217 dosare penale, din care 128 privind posibile fraude la alegerile din 26 mai. Ea spus că în sistemul de monitorizare a votului au fost 9282 de notificări privind nereguli, conform Mediafax.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, marți, în cadrul audierilor din Comisia parlamentară pentru anchetarea posibelilelor fraude la alegerile din 26 mai, că prin Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) au fost semnalate 9282 de notificări care au fost trimise spre verificarea Poliției. Dintre acestea, 8132 sesizări au fost făcute pe plan național iar 1150 de sesizări în străinătate. Carmen Dan a spus că MAI nu a primit informări de la Serviciul de Informații Externe sau de la Serviciul Român de Informații.

„În urma verificării sesizărilor primite și activităților desfășurate de către structurile MAI au fost constituite 217 dosare penale dintre care 128 de dosare privind posibile fraude la vot, astfel 65 de dosare privind fapta de a vota fără drept, 56 dosare privind fapta de a vota de două sau mai multe ori, 4 dosare privind fapta de a vota prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot, trei dosare privind utilizarea unei cărți de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals, sau a unui buletin de vot fals. Alte 89 de dosare privesc infracțiuni circumscrise în textul electoral cum ar fi împiedicarea prin orice mijloc a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, vorbim de 25 de dosare, coruperea alegătorilor 15 dosare, violarea confidențialității votului 5 dosare”, a declarat ministrul de Interne.

Carmen Dan mai anunță că într-un singur caz s-a dispus urmărirea penală față de o persoană, în rest fiind vorba de urmăriri penale în rem.

„Din cele 217 dosare penale într-un singur dosar a fost dispusă urmărirea penală in persona la restul fiind vorba de urmărire penală in rem, adică pentru faptă. La acest moment au fost finalizate cercetări și au fost înaintate la Parchet cu propuneri de clasare un număr de 21 de dosare penale, rămânând în lucru 196 de dosare penale. Distribuția la nivel teritorial dacă interesează reflectă faptul că cele mai multe dosare penale rămase în lucru sunt în București, vorbim de 31, Giurgiu 22, Prahova 12, Harghita 10, Vaslui 8, Argeș 6. Pentru a avea o imagine comparativă în anul 2016, în contextul alegerilor parlamentare au fost deschise 218 dosare penale, iar la alegerile europarlamentare din cursul anului 2014 au fost deschise 258 de dosare penale”, a explicat ministrul.