Președintele rus Vladimir Putin a confirmat, potrivit TASS, că o reuniune cu cancelarul german Angela Merkel și cu omologii săi de la Paris și Kiev, respectiv Francois Hollande și Petro Poroșenko, urmează să aibă loc la 11 februarie la Minsk, dacă ei vor reuși până atunci să cadă de acord 'asupra unor puncte' legate de planul de pace pentru Ucraina.

 

Înainte de reuniunea de miercuri de la Minsk, o întâlnire la nivel de miniștri adjuncți de externe din cele patru țări va avea loc luni la Berlin, a indicat o sursă diplomatică rusă, citată de TASS.

 

Potrivit comunicatului cancelariei germane, 'semnatarii acordurilor de la Minsk' din septembrie anul trecut intenționează, de asemenea, să se întâlnească până miercuri la Minsk. Este vorba de reprezentanții OSCE, Rusiei și Ucrainei, precum și de cei ai liderilor separatiștilor proruși din estul Ucrainei.

Aceste demersuri se înscriu în cadrul inițiativei de pace 'a ultimei șanse' lansate săptămâna trecută de președintele francez și cancelarul german în contextul degradării situației din estul ucrainean. Francois Hollande și Angela Merkel s-au aflat joi la Kiev și vineri la Moscova, pentru discuții cu Petro Poroșenko și Vladimir Putin, discuții care au durat peste 10 ore. AGERPRES