Nancy Pelosi, vizită la nivel înalt în Armenia, imediat după armistiţiul cu Azerbaidjan
Sursă: Dreamstime
Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, se află pentru trei zile la Erevan, capitala Armeniei, ţară care tocmai a trecut prin noi tensiuni uriaşe cu vecinii din Azerbaidjan. Ce a declarat Pelosi despre vizita sa?
Vizită la nivel înalt în Armenia, la scurt timp după schimburile de focuri violente de la graniţa dintre această ţară şi Azerbaidjan!
Nancy Pelosi, o nouă vizită controversată, după cea din Taiwan! Va sta 3 zile în Armenia
Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite, a sosit sâmbătă la Erevan. Este vorba despre oficialul american de cel mai înalt rang care a vizitat Armenia de când fostul stat sovietic din Caucaz și-a câștigat independența în 1991, notează jurnaliştii de la AFP.
Oficialul american a numit vizita sa la Erevan „un simbol puternic al angajamentului puternic al Statelor Unite pentru o Armenie pașnică, prosperă și democratică și pentru o regiune stabilă și sigură a Caucazului”.
Nancy Pelosi va sta trei zile în Armenia. Vizita „va juca un rol important în asigurarea securității noastre”, afirmă președintele Parlamentului armean, Alen Simonyan.
Regiunea este una strategică pentru transportul de hidrocarburi din Marea Caspică. Tensiunile sunt totuşi ridicate, mai ales în ultima perioadă, cele două ţări fiind prinse între influența Turciei, care susține Azerbaidjanul, și cea a Rusiei, care este teoretic garantul securității Armeniei, unde are o bază militară.
Cât despre Occident, acesta este implicat în procesul de pace din regiune prin intermediul Grupului de la Minsk al OSCE.
Violenţe fără precedent între Armenia şi Azerbaidjan, după războiul de şase săptămâni din 2020
Săptămâna aceasta, au avut loc ciocniri violente la frontiera Armeniei şi Azerbaidjanului, fără precedent de la războiul din 2020. Peste 200 de persoane şi-au pierdut viaţă în luptele ce au izbucnit marţi şi s-au încheiat două zile mai târziu, după o mediere internaţională.
Armistiţiul la care ar fi ajuns acum cele două state vecine ar fi fost încheiat în urma eforturilor diplomatice depuse de Rusia, spunea Grigori Karasin, un membru cu vechime al camerei superioare a Parlamentului de la Moscova, citat de agenţia RIA.
Vladimir Putin personal ar fi discutat cu preşedintele Nikol Pashinyan şi a făcut apel la calm după izbucnirea violenţelor de săptămâna aceasta.
Preşedintele Armeniei, în adresa către Parlament, a subliniat că ţara sa a făcut apel la Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, condusă de Rusia, pentru a ajuta la restabilirea integrităţii sale teritoriale.
Armenia şi Azerbaidjan au mai fost implicate într-un război şi între anii 1988 şi 1994.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





