CEO-ul Arctic, Murat Büyükerk, a povestit pentru CAPITAL cu ocazia revistei „Top 300 Companii din România” despre planurilede investiții ale producătorului român de electrocasnice, provocările prin care aceștia au trecut în 2021 și cele mai importante realizări de la declanșarea pandemiei până în prezent.

CAPITAL: Care sunt cele mai importante investiții pe care compania dvs. le-a realizat în acest an?
Murat Büyükerk: În 2021 am continuat să investim semnificativ în dezvoltarea capacității de producție din România. La fabrica de la Ulmi lucrăm la deschiderea celei de-a doua linii de producție, ceea ce ne va permite să atingem ținta de peste 2 milioane de mașini de spălat produse pe an. Industry 4.0 este o realitate la Arctic – ca urmare a unei investiții inițiale de 153 de milioane de euro, unitatea de la Ulmi este una dintre cele mai moderne din Europa, punând astfel România pe harta mondială a tehnologiei. În același timp, sunt în curs investiții de 10 milioane de euro în fabrica de la Găești, acestea vizând aceeași direcție a creșterii eficienței prin digitalizare, cu accent pe creșterea gradului de automatizare și creșterea controlului calității. Suntem mândri nu numai să producem în România electrocasnice echipate cu tehnologii de ultimă generație ca AquaTech, SteamCure, Homewhiz (tehnologie care permite electrocasnicelor să fie controlate de la distanță cu ajutorul unei aplicații mobile simple și intuitive), ci și să exportăm tehnologie în peste 60 de țări. Cele două fabrici pe care le operăm reprezintă cea mai bună dovadă că prin tehnologii high-tech și inovații de ultimă oră, România își poate asigura un loc de lider regional în sectorul de producție.

Industry 4.0

CAPITAL: Care sunt cele mai importante provocări pe care le-ați înfruntat în acest an?
Murat Büyükerk: Piața electrocasnicelor a crescut în ultimele 12 luni la nivel mondial și este de așteptat să păstreze acest trend în anii care urmează. Cum cererea de electrocasnice are o tendință ascendentă, provocarea pentru noi în a doua jumătate a anului 2020 și în 2021 a fost să ne asigurăm că ne ridicăm la înălțimea așteptărilor clienților, având în vedere dificultățile suplimentare date de creșterea prețului materiilor prime, cele legate de aprovizionare sau de schimbările în comportamentul consumatorilor. Provocarea principală a fost cum să răspundem cel mai bine nevoilor ivite în contextul unui stil de viață post-pandemic, facilitând în același timp păstrarea unor comportamente adoptate recent cum ar fi atenția îndreptată către locuință, factorul de confort și digitalizarea. Fie că vorbim de pandemie sau post-pandemie, consumatorii vor să petreacă timp de calitate acasă, lăsând cât mai multe activități domestice în grija electrocasnicelor. Piața electrocasnicelor se identifică tot mai mult cu tehnologiile smart, a căror adoptare oferă eficiență sporită și care, în cele din urmă, facilitează un stil de viață mai sustenabil. Dintr-o perspectivă globală, cu siguranță criza climatică este cea mai mare provocare cu care ne confruntăm în prezent. Sustenabilitatea este în centrul operațiunilor noastre, iar strategia Arctic derivă din determinarea noastră de a pune dezvoltarea durabilă și planeta pe primul loc.

Investiții de peste 150 milioane euro

CAPITAL: Care sunt cele mai importante realizări ale ultimului an?
Murat Büyükerk: În prima jumătate a anului 2021 am atins cifra de un milion de mașini de spălat rufe produse la fabrica din Ulmi. Este una dintre multele realizări ce vor urma, însă pentru noi acest număr are o semnificație deosebită, având în vedere că vorbim de o investiție de peste 153 milioane de euro realizată într-un timp record de 17 luni. Produsele sunt exportate în prezent în peste 30 de țări, planurile noastre fiind să extindem rețeaua de export cel puțin la nivelul celei pentru fabrica de la Găești. Mai mult, mașinile de spălat sunt fabricate la Ulmi cu un impact minim asupra mediului, reciclarea și utilizarea eficientă a resurselor fiind cele două principii care ghidează modul în care unitatea de la Ulmi funcționează. Compania Arctic investește tot mai mult în energie verde, în schimbări la nivelul lanțului de aprovizionare și a celui operațional, dar și în creșterea gradului de durabilitate și reparabilitate a produselor. Un exemplu în acest sens este linia de produse eco-friendly dezvoltate sub brandul Beko, care utilizează deșeuri reciclate, biocompozite și tehnologii care reduc cantitatea de chimicale folosite. Tot sub brandul Beko am lansat HygieneShield, o gamă inovatoare de produse de uz casnic, menite să răspundă nevoilor consumatorilor legate de sporirea măsurilor de igienă. Și pentru că am vorbit despre contextul actual, suntem mândri și de modul în care ne-am mobilizat în sprijinul sistemului de sănătate prin campania de CSR ”Arctic pentru Sănătate”. Am donat către sistemul medical aparate electrocasnice în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei, iar aceste acțiuni vor continua, dovadă fiind cea mai recentă donație către spitalul Grigore Alexandrescu. Strategia noastră de CSR are alte două componente principale – cea de educație și cea de sustenabilitate, cu proiecte în derulare sau care vor fi implementate în perioada următoare.

CAPITAL: Dacă ar fi să vă caracterizați compania într-o singură frază, care ar fi aceea?
Murat Büyükerk: ”Respectând lumea, respectați în lume” este mottoul companiei noastre mamă, Arçelik, și este foarte potrivit și pentru Arctic din mai multe motive. Electrocasnicele Arctic sunt exportate în peste 60 de țări, făcând România cunoscută în lume pentru calitate și inovație. În plus, respectul este valoarea noastră centrală, respectul atât pentru oameni, cât și pentru planetă. Având în vedere că Arctic este un brand cu rădăcini puternice în societatea românească, acordăm o importanță deosebită relației cu consumatorul, ceea ce include și sprijinul oferit comunităților locale.