Cercetătorii susțin că o parte din factorii care ar putea explica de ce coronavirusul ucide mai mulți bărbați decât femei sunt fumatul, consumul de alcool și starea generală de sănătate precară a unei persoane.

Chiar și în țări cum ar fi Coreea de Sud, unde procentul de femei testate pozitiv este mai mare decât cel al bărbaților, aproximativ 54% din decesele raportate sunt din rândul bărbaților.

În privința acestui fenomen, jurnaliștii CNN au încercat să găsească explicații și au solicitat opinii de la o serie de epidemiologi renumiți.

Astfel,Dr. Deborah Birx, coordonator al crizei de coronavirus desemnat de Casa Albă, este de părere că este foarte important să se înțeleagă cine este cel mai vulnerabil în fața virusului, mai ales că în SUA pandemia a ajuns mai târziu.

Deși datele obţinute în timp real nu sunt foarte exacte, specialiştii spun că sunt suficiente pentru a confirma că bărbaţii prezintă un risc mai mare de deces din cauza coronavirusului. În funcţie de ţară, procentul poate fi cu 10%, 50% ori chiar 90% mai mare decât al femeilor, spune Sarah Hawkes, profesor la University Collage London.

Explicația specialiștilor

Explicaţia dată de specialişti în privința faptului că bărbaţii au o stare de sănătate mai precară decât a femeilor, sunt viciile.

Astfel, la nivel mondial, 36% dintre bărbaţi sunt fumători, în comparaţie cu doar 7% în rândul femeilor. Pe de altă parte, un bărbat consumă în medie 11 litri de alcool pe an, spre deosebire de 2 litri, cât consumă o femeie.

Dr. Luis Ostrosky-Zeichner, specialist la McGovern Medical School al UTHealth din Texas, spune că şi alte boli, precum SARS sau MERS, au prezentat un raport disproporţionat atunci când a venit vorba despre sexul victimelor.