Mama Monicăi Tatoiu trebuia să devină călugăriță

Monica Tatoiu și-a pierdut mama în octombrie 2022. În ciuda faptului că nu a trecut nici măcar un an de când a decedat, vedeta vorbește cu drag despre ea și nu are probleme să povestească tot felul de lucruri despre ea.  Mama ei și-a dedicat viața Lui Dumnezeu, citirii și interpretării Sfintei Biblii. În prezent, vedeta are 20 kg de manuscrise care trebuie editate. Mama ei trebuia să fie călugăriță, dar și-a schimbat planurile de viitor pentru familia ei.

Spre deosebire de alte persoane, Monica Tatoiu privește cu seninătate decesul mamei sale pentru că așa „a scăpat de povara bolii și s-a dus către Cel pe care l-a iubit și venerat toată viața ei.” Nu avea încredere în doctori și spitale, ci credea cu fermitate că rugăciunea vindecă orice.

„Mama nu mai ieșise din casă în ultimii cinci ani, cu excepția internării pentru Covid în martie anul trecut. Putea să mai trăiască, dar a refuzat relația cu instituțiile ”Cezarului” și asta i-a fost fatal sau benefic. M-am rugat “Doamne, facă-se voia Ta”. Este rugăciunea în care pun toată speranța întotdeauna pentru că asta m-a învățat mama.

Am moștenit de la mama Dica credința că nu sunt singură pe lume. Că El vede când fac bine și mă ridică și vede când mă abat de la calea Lui și mă corijează cu dragoste de părinte să găsesc drumul înapoi.

Mama se ruga pentru mine și mă corija când o luam razna. Acum trebuie să trăiesc din depozitele pe care le-a făcut ea pentru mine. Simt ceea ce simt elevii dintr-a patra când se despart de doamna învățătoare”, a mărturisit vedeta în cadrul unui interviu acordat pentru Ciao.

Mama Monicăi Tatoiu a murit în săptămâna Sfintei Paraschiva

Mama ei a murit pe data de 10 octombrie 2022. Femeia nu s-a mai trezit din comă, după intervenția chirugicală la care a fost supusă. Vedeta s-a rugat ca mama sa să scape de suferință și a spus, atunci, că se bucură că a murit în săptămâna Sfintei Paraschiva, pe care a iubit-o.

„A murit mama în această-dimineață, plec spre Timișoara. De cinci ani era bolnavă, vineri am operat-o și n-a mai ieșit din comă. Avea 89 de ani, dar de cinci ani nu ieșea din casă, a avut ocluzie, probleme cu picioarele, în primăvară a avut și Covid.

N-a vrut să meargă la spital. Am dus-o cu forța în sala de operație. Avea o piatră la bilă de 8 centimetri, care i-a blocat intestinele. Nu a vrut să spună că o durea. Eu mă bucur, m-am rugat toată duminica să o ia Dumnezeu, era foarte credincioasă și e mai fericită acolo decât pe pământ.

Fratele meu a stat mai aproape de ea, e terminat. Eu nu plâng. Ea avea o relație specială cu Dumnezeu și a murit în săptămâna Sfintei Paraschiva, pe care a iubit-o”, a spus vedeta, anul trecut, în cadrul unui interviu acordat pentru Playtech Știri.