Mirela Vaida a aflat rezultatul! Are sau nu COVID prezentatoarea Acces Direct? Fanii au stat cu sufletul la gură

Mirela Vaida a aflat rezultatul! Are sau nu COVID prezentatoarea Acces Direct? Fanii au stat cu sufletul la gură
Publicat de Bogdan Ungureanu la 24 iulie 2020, 19:21

Prezentatoarea emisiunii “Acces Direct”, Mirela Vaida, şi-a făcut două teste pentru coronavirus imediat ce a aflat că Vulpiţa şi Viorel, cei doi invitaţi permanenţi ai emisiunii, sunt infectaţi. Vedeta a aflat acum rezultatul final şi l-a făcut public.

După ce joi s-a aflat că Vulpiţa şi Viorel Stegaru, invitaţi permanenţi ai emisiunii “Acces Direct”, s-au infectat cu noul coronavirus, prezentatoarea Mirela Vaida şi-a făcut şi ea de urgenţă testul pentru COVID-19.

Rezultatul testului rapid a fost negativ, însă vedeta Antena 1 a trebuit să mai aştepte o zi pentru a aflat rezultatul testului PCR. Din fericire, medicii i-au dat Mirelei Vaida o veste foarte bună, iar aceasta a ţinut să o împărtăşească şi cu fanii şi prietenii de pe Facebook.

Vedeta a publicat o fotografie cu rezultatul negativ al testului PCR, împreună cu mesajul “Multumesc tuturor celor care v-ati gandit la mine in aceste clipe! Sanatate si liniste tuturor!! Va imbratisez! 🤗💖🙏”.

Mirela Vaida spune ca este gata să se întoarcă la muncă

Ediţia live de joi a emisiunii “Acces Direct” nu a mai fost difuzată, iar fanii emisiunii au putut vedea în schimb o ediţie înregistrată. Mirela Vaida a anunţat deja că, dacă rezultatele testelor pentru coronavirus vor fi negative, ea este gata să se întoarcă imediat la muncă.

“După ședința de sumar de la 16:30 au venit rezultatele. Așa că cea mai înțeleaptă decizie a fost să spunem Stop și să plecăm acasă. Am decis să difuzăm o emisiune pregătită pentru weekend. Deși eu nu am intrat direct cu ei, pentru că noi nu ne vedem decât în platou, unde stăm la o distanță de circa 3 metri, am decis să mă testez.

Testul rapid a ieșit negativ. Aștept rezultatul testului PCR, care sper că va veni foarte repede. Și dacă și acesta este negativ, voi veni la muncă”, a declarat Mirela Vaida pentru Observator.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.