"În linii mari au fost câteva discuţii, dar dincolo de discuţiile noastre este o obligaţie izvorâtă din Constituţie, care nu face obiectul aprecierii cuiva. Dacă nu modificăm imediat legislaţia în acord cu deciziile CCR, efectul care este? Acela că norma declarată neconstituţională se suspendă 45 de zile, după care nu se mai aplică şi încetează efectele. (…) Ceea ce avem în vedere, ceea ce trebuie să facem de îndată este punerea în acord a unora dintre prevederile Codului penal, Codului de procedură penală, cu recentele decizii ale CCR, decizii de admitere a excepţiilor ridicate sau decizii interpretative", a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, duminică, la Realitatea TV.

Ministrul Justiţiei a adăugat că proiectul va fi elaborat împreună cu subalternii din minister, după care va fi supus dezbaterii publice.

Despre proiectul de lege privind graţierea unor pedepse, Tudorel Toader a spus că pe parcursul elaborării a cunoscut modificări şi cel mai probabil va cunoaşte modificări şi în continuare. Ministrul a ezitat să răspundă dacă o persoană graţiată ar trebui să ocupe o funcţie publică.

Despre modificările care ar trebui aduse la legea răspunderii magistraţilor, ministrul Justiţiei a spus că acestea vor fi făcute în mod transparent, precizând că nu există nimic ascuns în preocupările legislative pe care le are în funcţia pe care o ocupă.

SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: