Militarul ajuns director in IT

Militarul ajuns director in IT
Publicat de CAPITAL la 1 mai 2003, 12:00

Acum, Marius Tulea, in varsta de 35 de ani, este director general si actionar la compania Crescendo – furnizor de solutii IT pentru intreprinderile medii. Absolvent al Liceului Militar din Alba-Iulia si al Academiei Tehnice Militare (sectia Sisteme Informatice), Marius a ajuns pana la gradul de locotenent, pe functia de locotenent-colonel. Insa in februarie 1993 decide sa renunte la uniforma militara. „Mi s-a parut ca lucrurile se misca foarte repede in domeniul civil, mai ales in IT. Existau o

Acum, Marius Tulea, in varsta de 35 de ani, este director general si actionar la compania Crescendo – furnizor de solutii IT pentru intreprinderile medii. Absolvent al Liceului Militar din Alba-Iulia si al Academiei Tehnice Militare (sectia Sisteme Informatice), Marius a ajuns pana la gradul de locotenent, pe functia de locotenent-colonel. Insa in februarie 1993 decide sa renunte la uniforma militara. „Mi s-a parut ca lucrurile se misca foarte repede in domeniul civil, mai ales in IT. Existau o multime de oportunitati demne de luat in calcul”, povesteste Marius.
Care a fost principalul soc cand a intrat in lumea civila? „Posibilitatea de a negocia. In Armata, totul e o chestie data. Brusc, vezi ca poti negocia si nu e deloc usor, daca iti lipseste exercitiul.”
Cunostintele de informatica deprinse in Academie l-au ajutat sa se descurce cu succes in primul post din lumea civila: inginer de service la compania HP Sys, care avea sa se transforme in 1994 in S&T. Din 1995, devine directorul echipei de service. O data devenit manager, rigoarea militara, desi utila, nu-i mai este suficienta. Se inscrie la cursurile de management ale programului CODECS, care sunt platite atat de companie, cat si din resursele proprii. „Inca din timpul cursurilor, a inceput sa imi fie mai usor, invatand si aplicand in acelasi timp”, explica Tulea.
Faptul ca a urmat cursuri de management si ocupa un post de conducere in acelasi timp l-a facut sa inteleaga ca problemele managerilor, precum lipsa de timp sau dificultatea de a motiva angajatii nu sunt litera moarta.
In 1999, este numit director general la Crescendo si, totodata, proprietarii companiei ii incredinteaza un pachet de actiuni reprezentand 8% din capitalul social. Actiunile l-au ajutat sa priveasca lucrurile nu doar din perspectiva unui executiv si l-au cointeresat.
Cum a folosit experienta militara in postul de manager? „Educatia tehnica dobandita in cadrul militar m-a ajutat sa vad lucrurile clar si sa evaluez o situatie rapid. Am stiut sa indepartez zgomotul de fond si sa ma concentrez pe rezultate”, spune Marius Tulea.
Dezideratul sau de director general este sa dea posibilitatea angajatilor sa faca din ce in ce mai multe lucruri singuri. „Nu e intotdeauna usor, pentru ca un bun executant nu prea poate da ordine celorlalti.” Tulea adauga: „satisfactia mea majora este cand cineva reuseste sa faca un lucru mai bine decat mine. Desi este un paradox, mi-a placut sa cresc organizatii care sa nu aiba nevoie de mine.”
Este director la Crescendo de aproape patru ani, insa nu pare deloc plictisit, pentru ca 90% din activitate reprezinta interactiunea cu oamenii din companie sau cu diversi parteneri. „Rutina este ultimul lucru de care ma tem”, conchide Tulea.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.