Cifra corespunde intervalului de 2-5% din PIB mondial la care Fondul Monetar Internaţional a estimat amploarea spălării de bani, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, "mai puţin de 1% din fluxurile financiare ilegale mondiale sunt confiscate şi îngheţate", indică ONUDC.

"Urmărirea fluxurilor de fonduri ilicite generate de traficul de droguri şi de crima organizată, precum şi analiza modului în care ele au fost spălate prin intermediul sistemelor financiare mondiale rămân sarcini dificile", a remarcat la conferinţă Iuri Fedotov, directorul ONUDC.

Raportul ONU relevă că, în 2009, suma totală a profiturilor infracţionale, fără a include evaziunea fiscală, s-a ridicat la circa 2.100 miliarde de dolari (3,6% din PIB).

Profiturile criminalităţii transnaţionale organizate – din trafic de droguri, contrafaceri, trafic de persoane, contrabandă cu arme mici – se cifrează la 1,5% din PIB-ul global, iar 70% din sumă a fost probabil spălată prin sistemul financiar.

"Comerţul ilegal cu droguri – care reprezintă jumătate din profiturile criminalităţii transnaţionale organizate şi o cincime din toate profiturile criminalităţii -, în special cu cocaină, este sectorul cel mai rentabil", mai arată raportul ONUDC.