Mii de europeni vulnerabili care trăiesc în Regatul Unit riscă să-şi piardă drepturile din cauza Brexitului, au avertizat joi militanţi ai asociaţiei The3Million, care apără interesele cetăţenilor europeni în Regatul Unit, transmite AFP.

Regulile în materie de imigraţie se schimbă pentru europenii care sosesc în Regatul Unit începând din ianuarie 2021; cei care locuiesc deja acolo îşi vor păstra drepturile cu condiţia prezentării unei cereri privind statutul de rezident, conform agerpres.ro

Autorităţile britanice au primit 3,9 milioane de cereri

Potrivit datelor oficiale, autorităţile britanice au primit 3,9 milioane de cereri, 56% dintre solicitanţi primind statutul de rezident permanent acordat persoanelor care au trăit o perioadă continuă de cel puţin cinci ani pe teritoriul britanic, ceea ce le va permite să continue să lucreze şi să beneficieze de ajutoare sociale după Brexit.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană pe 31 ianuarie acest an, după 47 de ani de apartenenţă la blocul comunitar, dar a intrat într-o perioadă de tranziţie în care relaţiile dintre Londra şi Bruxelles sunt guvernate de legile UE, pentru a le oferi cetăţenilor şi companiilor timp pentru a se adapta.

Londra a exclus deja posibilitatea amânării încheierii perioadei de tranziţie dincolo de 31 decembrie 2020, în pofida faptului că a trebuit să se concentreze pe combaterea epidemiei de COVID-19, care a consumat resurse financiare substanţiale ale guvernului britanic.

În absenţa unui acord, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi pentru Londra există riscul unei rupturi economice brutale de blocul comunitar.

Încheierea unui acord post-Brexit este departe de a fi sigură

Boris Johnson le-a spus miniştrilor săi, la o şedinţă a Cabinetului, că poziţia sa nu s-a schimbat, şi anume că doreşte un acord, dar „nu cu preţul principiilor noastre de bază privind suveranitatea şi controlul asupra legilor şi frontierelor noastre, asupra banilor noştri şi pescuitului nostru”.

„Lucrăm intens pentru a găsi soluţii care să respecte deplin suveranitatea Regatului Unit, dar este departe de a fi sigur că un acord va fi posibil şi timpul rămas acum este foarte scurt”, a spus şeful executivului de la Londra. El s-a arătat totuşi încrezător că ţara sa va prospera şi în lipsa unui acord comercial cu UE.