Conform noilor cifre, 4.000 de locuri de muncă au fost oferite prin intermediul agenţiilor de recrutare din România. Printre slujbele oferite se numără cele de şofer de taxi şi de asistente medicale, cu un salariu lunar de 2.000 de lire sterline, precum şi de medici cu un venit de 1.000 de lire pe săptămână.

Cu toate acestea, 178.000 de persoane au rămas fără slujbă în Marea Britanie în ultimele trei luni, cea mai mare cifră înregistrată pe un trimestru în ultimii doi ani.

Doar în ultima lună, 16.270 de români au depus cereri pentru un loc de muncă în Marea Britanie prin intermediul agenţiilor de recrutare, deşi persoanele necalificate nu au dreptul legal să muncească pe teritoriul britanic.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de YouGov, patru din cinci britanici consideră că ţara este prea "aglomerată", în timp ce peste o treime au estimat că este "foarte aglomerată".
Sursa: Agerpres