Vremea va fi în general frumoasã, iar procesul de încãlzire a vremii va continua urmând a se înregistra temperaturi cu mult mai ridicate decât cele normale perioadei.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 9 şi 16 grade, iar cele minime între -6 grade în depresiunile intramontane şi 8…9 grade în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţã.

În Transilvania și nordul Moldovei meteorologii spun că se vor semnala mai mulți nori, dar nu vor aduce precipitații. Se pare că săptămâna viitoare temperaturile vor fi și mai mari.

În București,  vremea va fi anormal de caldă pentru această perioadă a anului. În prima zi a săptămânii se vor înregistra în Capitală 11 grade Celsius, iar cerul va fi predominant însorit. După-amiaza vor exista înnorări ușoare, dar nu vor cădea precipitații.

Cum va fi la mare și la munte

Și la munte, mai exact la Brașov, vremea va fi frumoasă. Maxima care se va înregistra va ajunge până la 11 grade Celsius, iar vântul va sufla slab spre moderat. Pe timpul nopții temperatura va coborî foarte mult și va ajunge aproape de pragul înghețului. Doar 1 grade se va înregistra în cursul nopții.

La mare în schimb, mai precis la Constanța, temperatura va fi ridicată. Mercurul din termometre va arăta o maximă de 13 grade Celsius, peste normalul acestui interval din an. Cerul va fi parțial însorit, iar vântul va sufla slab până la moderat.