Premierul României, Florin Cîțu, a transmis pe Facebook un mesaj cu prilejul zilei de 27 ianuarie în care se comemorează, la nivel internațional Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Premierul a reamintit măsurile şi demersurile realizate de România în ultimii ani pe tema combaterii antisemitismului.

Mesajul lui Florin Cîțu

“27 ianuarie reprezintă o zi cu o deosebită semnificaţie simbolică, de comemorare şi de omagiere a victimelor tragicelor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi de marcare, anul acesta, a 76 de ani de la eliberarea prizonierilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau.

Însă, în perioada pe care o traversăm, marcată de o proliferare a teoriilor conspiraţioniste, a antisemitismului şi a intoleranţei, nu este suficient doar să cinstim memoria victimelor Holocaustului şi să ne amintim de acestea, ci este cu atât mai mult necesar să transmitem un apel la acţiune. România susţine cu tărie combaterea tuturor formelor de discriminare şi a tuturor modalităţilor de propagare a acestora, a discursului instigator la ură şi a antisemitismului”, a scris Florin Cîţu, miercuri, pe Facebook.

“Exercitarea Preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, adoptarea, în 2018, a unei legi speciale pentru combaterea antisemitismului, pregătirea unei Strategii naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură reprezintă doar o parte a preocupărilor semnificative ale ţării noastre pentru ocrotirea valorilor unei societăţi democratice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiecăruia dintre noi. Să nu uităm niciodată să ne exprimăm cu tărie şi cu fermitate împotriva intoleranţei şi a discriminării ori de câte ori şi oriunde ar apărea acestea”, a declarat premierul Florin Cîţu.

Mesajul lui Iohannis

Klaus Iohannis afirmă în mesaj că tragedia Holocaustului nu trebuie uitată și avertizează asupra curentelor extremiste, antismeite care se manifestă în Europa de azi, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

“Pe 27 ianuarie 1945, puținii supraviețuitori ai Holocaustului trăiau miracolul eliberării din iadul lagărelor de concentrare de la Auschwitz-Birkenau. Pentru alte aproximativ 6 milioane de copii, bătrâni, femei și bărbați, din nefericire, acest moment nu a mai venit. Holocaustul a lăsat cel mai negru bilanț din istorie și a deschis o rană care nu se va vindeca niciodată. Încărcați de povara grea că și România are partea sa de responsabilitate pentru vina teribilă de a-și fi asasinat proprii cetățeni evrei și romi, aducem astăzi un pios omagiu tuturor celor care au pierit cunoscând infernul pe pământ, alimentat de ură, dar și puținilor supraviețuitori care, cu neclintită verticalitate în fața morții, motivați de speranța în ziua eliberării, au reușit să rămână în viață ca să transmită lecțiile dureroase din lagărele de concentrare.”, a declarat președintele.