Preţul terenului arabil nu poate fi însă singurul element care trebuie luat în calcul. Calitatea acesti teren este la fel de importantă. De asemenea, contează mult şi „mediul înconjurător” al pieţei imobiliare. Nu trebuie uitate nici investiţiile necesare pentru a face producţie pe acest teren arabil. Nici aspectele ce ţin de forţa de muncă nu sînt de ignorat. Şi în final, nici relaţia cu autorităţile.

Agronomii din Republica Moldova subliniază raportul excelent calitate preţ al terenului arabil de peste Prut. Practic la cel mai mic preţ din regiune găseşti unul dintre cele mai bune pământuri dacă te gândeşti să faci producţie agricolă.

Preţul terenului agricol din Republica Moldova s-a stabilizat în ultimul trimestru al anului trecut după ce a cunoscut o scădere constantă determinaă atât de deteriorarea climatului economic general cât şi de scăderea preţurilor agricole. Potrivit unor analize publicate de presa de peste Prut, preţul mediu al unui hectar de teren agricol este echivalentul a 660 de euro. În funcţie de cât de bun este terenul un hectar poate ajunge şi la 1000 de euro. Suprafaţa medie a proprietăţilor agricole în Republica Moldova este de 2,2 hectare, cele mai numeroase tranzacţii imobiliare având drept obiect între 0,5 şi 1 hectar.  Aceasta nu exlude şi existenţa unor tranzacţii privind suprafeţe de între 10 şi 20 de hectare de teren agricol, dar foarte rar.