la nivel national, dupa succesul inregistrat odata cu intrarea pe piata din Bucuresti.„Acest fapt va conduce la o dezvoltare semnificativa a pietei imobiliare din afara Capitalei“, spune Dragos Alexandrescu, manager al departamentului dezvoltare regionala din cadrul Eurisko. Retailerii Carrefour si Cora sunt astfel de exemple. Carrefour a deschis, in toamna anului trecut, primul sau hypermarket in afara Bucurestiului, la Brasov, iar in toamna acestui an, urmeaza sa fie deschis un hypermarket la Ploiesti. In planurile pentru anul acesta, compania franceza vizeaza deschiderea a doua santiere ale unor magazine care vor fi inaugurate in 2006. De asemenea, si Cora se extinde in provincie si va incepe cu orasul Cluj-Napoca. Totodata, compania va deschide cel de al doilea hypermarket in Bucuresti in vara acestui an. Alte orase vizate de cei de la Cora sunt Timisoara si Iasiul“, se arata intr-un studiu efectuat de Eurisko.Pe de alta parte, si alti mari retaileri europeni, cum ar fi Intermarche, Plus sau Rewe, si-au anuntat planurile ambitioase pentru Romania.„Lanturile de supermaketuri au inceput sa se uite si la orasele mai mici, cu 35.000 de locuitori, fara a le neglija, bineinteles, pe cele cu 100.000, in timp ce hypermarketurile sunt interesate de orasele cu peste 200.000 de locuitori“, explica Alexandrescu. Totodata, un alt segment al acestei piete, ce cunoaste o crestere serioasa, este cel al magazinelor de tipul „Do It Yourself“, precum Bricostore sau Praktiker. De asemenea, si Metro isi continua expansiunea pe piata romaneasca. Compania numara, in prezent, 21 de centre de distributie, fiecare investitie ridicandu-se la valoarea de 15 milioane de euro.O alta mare companie care a intrat pe piata romaneasca este Kaufland. Firma se pregateste sa deschida primul magazin la Bucuresti. Un alt oras vizat de reteaua germana de hypermarketuri este Constanta, acolo unde compania intentioneaza sa deschida un alt hypermarket. Investitia pentru un magazin in Romania variaza intre 8 si 10 milioane de euro, in functie de dimensiune si locatie. Un alt mare retailer, grupul belgian Delhaize, este prezent in Romania din anul 2000 si opereaza reteaua Mega Image. De asemenea, lantul de supermarketuri Artima, care a fost preluat de Enterprise Investors, companie ce administreaza fondul de investitii polonez Polish European Fund V, are in vedere extinderea activitatii in urmatorii ani, prin deschiderea a circa 40 de magazine pana in 2009, in principalele orase din Romania.Si reteaua Billa a prevazut in strategia de dezvoltare extinderea lantului de magazine in cat mai multe orase din taraIn perioada 2005-2006, se asteapta ca toate marile lanturi internationale de supermarketuri sa se dezvolte agresiv pe piata din Romania, dupa o perioada de ezitare in atacarea pietei locale. „Tendinta este ca acestea sa acopere toate zonele urbane. Companiile care sunt deja prezente in Romania au de mult trasate strategii pe termen lung in acest sens“, precizeaza studiul Eurisko.Din punctul de vedere al strategiei, lanturile de supermarketuri cauta sa acopere zone foarte bine definite de potentiali clienti, care sa corespunda in mare parte cu segmentul tinta. Planurile strategice ale acestor companii vizeaza si sesizarea schimbarilor profunde ale comportamentului consumatorilor, care, influentati de concurenta din ce in ce mai puternica, doresc sa cumpere din locuri accesibile, aproape de domiciliu. Astfel, lanturile de supermarketuri isi modeleaza structura comerciala in functie de locatie si potentialul zonei acoperite, tendinta momentului fiind dezvoltarea ca numar de unitati, si nu ca suprafata de vanzare si gama de produse. Mergand in aceasta directie, majoritatea marilor lanturi de magazine de produse alimentare au anuntat planuri de dezvoltare agresive ce cuprind mai mult de 20 de unitati anual care acopera intreaga tara. „In plus, structura de produs aleasa de comercianti pune un accent deosebit pe produsele alimentare, lasand loc pe piata produselor complementare pentru firmele specializate. Acolo unde spatiul permite, in jurul supermarketurilor si hypermarketurilor se dezvolta magazinele complementare si galerii comerciale“, mai precizeaza studiul Eurisko. Modelul este adaptat cerintelor zonei ca numar de magazine, ca dimensiuni si ca oferta de produse.

Factori care influenteaza locatia retailerilor

• Segmentul tinta al comerciantilor, potentialul de dezvoltare al zonei, locatia centrului comercial si locatia spatiului inchiriat in cadrul centrului comercial, numele/prestigiul brandurilor existente in vecinatate, termenii financiari din contract, taxele pe servicii.
• Retalerii au inceput sa se orienteze si catre orasele mai mici, cu 35.000 de locuitori, fara a le neglija, bineinteles, pe cele cu 100.000. In acelasi timp hypermarketurile sunt interesate numai de orasele cu peste 200.000 de locuitori.
• Planurile strategice ale acestor companii includ si sesizarea schimbarilor petrecute la nivelul comportamentului consumatorilor, care prefera sa cumpere din locuri accesibile, aproape de domiciliu.
• Tendinta este ca retailerii sa acopere toate zonele urbane. Cei care sunt prezenti pe piata au prevazut, in acest sens, strategii pe termen lung.

Cota de piata a retailerilor In Bucuresti

In Bucuresti, cresterea cea mai spectaculoasa au avut-o hypermarketurile, a caror cota de piata in cadrul consumului casnic de bunuri de larg consum a crescut de la 5% in 2003 la 12% in 2004. Acest salt important a afectat, intr-o masura mai mare sau mai mica, atat alte tipuri de comert modern, cat si pe cel traditional.