Liderul PSD Marcel Ciolacu face un apel către investitorii din HORECA să acorde sprijin producătorilor de produse tradiționale, așa cum și statul a ajutat HORECA în timpul pandemiei de COVID-19.

”La produsele tradiționale, aici este o problemă. Producătorii spun că ar trebui să existe un ajutor mai mare din partea HORECA. Noi am ajutat HORECA să treacă prin pandemie și am aștepta ca acum și, tu, HORECA să ajute mai mult produsele tradiționale.

Nu are rost să mințim și să ne ascundem, vom avea producție, dar nu vom avea un an ușor anul viitor. Dacă nu vom reuși să promovăm produsele românești, noi, când intrăm în magazine să căutăm prioritar produsele românești.”, a declarat acesta.

Guvernul a sprijinit HORECA în perioada pandemiei

La sfârșitul lunii septembrie, ministrul Finanțelor Adrian Câciu a vorbit despre sprijinul pe care Guvernul i l-a acordat industriei ospitalității anul acesta prin voucherele de vacanță. Acesta a afirmat că deși au existat probleme de-a lungul sezonului estival, situația nu trebuie exagerată și făcută să pară o tragedie.

„Chiar dacă a avut o serie de probleme inclusiv pe sezonul estival, probleme legate şi de marketingul corect sau incorect, asta rămâne de stabilit, dumneavoastră ştiţi mai bine dacă a fost corect din partea unora, dar totuşi zic eu că a beneficiat de sprijin şi anul acesta din partea Guvernului. Şi aici încep doar prin a readuce aminte că s-a reînceput programul de vouchere de vacanţă.

Dacă Guvernul ar fi văzut în HORECA Cenuşăreasa care nu trebuie să beneficieze de sprijin, cred că nu ar fi început cu acest demers. Şi nu în ultimul rând a achitat şi datoriile care erau pe HORECA pe programul vechi”, a declarat acesta în cadrul Conferinței Naționale a Industriei Ospitalității.

Acesta a mai spus că având în vedere performanțele de anul acesta ale sectorului, statisticile arată o creștere de 48%, față de 68% anul trecut, în comparație cu 2020.

În urma unei discuții purtate cu reprezentanții industriei HORECA, pe tema inflației, a costurilor la utilități și a sezonalității pe anumite zone, o schemă de ajutor de stat urmează să fie elaborată de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.