Cererea de plată numărul 3 din PNRR este cea mai complicată și complexă, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș (PNL). Printre jaloane se regăsesc proiectul de lege cu privire la pensiile speciale, modificarea codurilor penale și proiectul de OUG pentru guvernanța companiilor de stat.

Cererea de plată numărul 2 este în valoare de 2,6 miliarde de euro

Marcel Boloș a amintit, în acest sens, că pe 15 decembrie 2022 a fost transmisă către Comisia Europeană cererea de plată numărul 2 din PNRR.

„Suntem în plin proces de validare cu Comisia a celor 55 de jaloane și ținte pe care le-am avut de îndeplinit pentru trimestrul 1 și 2. După cum știți, cele care au prezentat un anumit grad de sensibilitate privitor la legea avertizorilor de integritate și la cadrul legal pentru decarbonizare, acestea sunt în proces de analiză și de validare la nivelul Comisiei Europene. Suntem pregătiți pentru a furniza informații și documente care să lămurească diferitele clarificări ce vor mai fi solicitate de către Comisie.”, a susținut Marcel Boloș.

Ministrul a declarat că cererea de plată numărul 2 este în valoare de 2,6 miliarde de euro. „Cererea de plată numărul 3, care este cea mai complicată și complexă cerere de plată a PNRR include trimestrul 3 și repectiv trimestrul 4 al anului 2022. Avem 24 de jaloane și ținte din trimestrul 3 și avem pentru trimestrul 4 55 de jaloane și ținte cu termen de realizare sfârșitul anului trecut.”, a apreciat Boloș.

România are alocate 1,4 miliarde euro prin RepoweEU

Ministrul Investițiilor a adăugat că printre cele mai sensibile sunt proiectul de lege privind pensiile speciale, modificarea Codului Penal și de Procedură Penală, proiectul de OUG privind guvernanța companiilor de stat și guvernanța corporativă pentru sectorul energetic. Acesta este încă în desfășurare și se fac demersuri pentru închiderea jalonului și continuarea măsurilor în ceea ce privește decarbonizarea.

„Tot pentru cererea de plata numărul 3 avem încă două obiective pricipale de urmărit, pentru că trebuie după publicarea modificărilor la regulamentul Comisiei pentru PNRR să depunem documentația pentru noul capitol Repower EU, unde România are alocate 1,4 miliarde euro. Din acest punct de vedere, documentele trebuie finalizate până la depunerea cererii de plată numărul 3.”, a încheiat Marcel Boloș.