Maia Sandu cere eliberarea fostului președinte georgian Mihail Saakaşvili: Tortura este inacceptabilă

Maia Sandu cere eliberarea fostului președinte georgian Mihail Saakaşvili: Tortura este inacceptabilă

Sursa: Facebook

Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 3 februarie 2023, 12:56

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj prin care cere eliberarea fostului președinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili. Liderul de la Chișinău susține că Saakaşvili are probleme grave de sănătate.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut eliberarea fostului președinte georgian, Mihail Saakaşvili, care se află în stare într-o stare de sănătate critică.

Maia Sandu cere eliberarea lui Mihail Saakaşvili

„Trebuie eliberat imediat şi trimis pentru tratament în străinătate. Starea fizică a lui Mihail Saakaşvili, una critică, este extrem de îngrijorătoare. Torturarea până la moarte a unui lider de opoziţie este inacceptabilă pentru o ţară care vrea să adere la Uniunea Europeană.

Mihail Saakaşvili trebuie eliberat imediat şi trimis pentru tratament în străinătate.”, a scris Maia Sandu într-un mesaj postat pe Twitter.

Mihail Saakaşvili a fost preşedinte al Georgiei între 25 ianuarie 2004 şi 17 noiembrie 2013, iar între mai 2015 şi noiembrie 2016, guvernator al Odesei, în Ucraina.

În octombrie 2021, Saakaşvili a fost arestat după ce a pătruns ilegal în Georgia. El a încercat atunci să revină în ţară în contextul alegerilor locale organizate la acea vreme.

În 2018, acesta a fost condamnat în lipsă la şase ani de închisoare pentru abuz de putere, respectiv trei ani de închisoare pentru încercarea de a înlătura probe cu privire la o altercaţie din 2005 în care a fost implicat politicianul de opoziţie Valerii Ghelaşvili.

Ucraina contestă reținerea fostului președinte georgian

Ministerul de Externe al Ucrainei a contestat, joi, tratamentul la care este supus Mihail Saakaşvili de către actuala conducere de la Tbilisi, precizând că fostul preşedinte georgian este şi cetăţean ucrainean, informează Radio Chişinău.

Mai mult, Ucraina a lansat un apel către guvernele străine şi organizaţiile internaţionale să se pronunţe pentru apărarea şi punerea în libertate a fostului lider georgian, atenţionând că viaţa acestuia este în pericol din cauza represaliilor politice din partea actualei conduceri georgiene.

La polul opus, Ministerul Justiţiei din Georgia este de părere că „nu există motive obiective” pentru transferul lui Saakaşvili la terapie intensivă.

Potrivit experţilor, în perioada cât a fost preşedinte, Mihail Saakaşvili şi-a făcut mai mulți inamici, mai ales în cursul campaniei împotriva corupţiei. La acea vreme a dizolvat vechea miliţie şi a creat de la zero una nouă.

Mai mult, actualele instituţii de forţă de la Tbilisi ar fi penetrate de agenţi ruşi, iar adversitatea preşedintelui rus Vladimir Putin faţă de Saakaşvili este cunoscută, transmite presa ucraineană.

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.