Ludovic Orban și-a publicat declarația de avere și potrivit documentului premierul a obținut venituri în 2018 de aproximativ 3.000 de lei pe lună.

Mesajul transmis pe Facebook

„În această dimineață, prin intermediul unui curier, filiala PSD Cluj a trimis un mic pachețel cu alimente, bani, produse cosmetice și cărți către domnul Ludovic Orban, premierul României, despre care am aflat cu îngrijorare că trăiește doar cu 3000 de lei pe luna. Propunerea de întrajutorare a venit din partea domnului Marinel Bagacean, pensionar, membru vechi al PSD Cluj, care ne-a atras atenția că nu putem sta nepăsători în față problemelor de viață ale unui om năcăjit cum e domnul Ludovic Orban care, dovedind un spirit de sacrificiu enorm, din puținul pe care îl avea, a donat la partid în campanie și 17000 de lei, adică jumătate din venituri, trăind în post și smerenie tot anul”, este mesajul postat pe Facebook de către PSD Cluj.

„ Sperăm să îi ajungă cele trimise până când își va luă leafă de premier, dacă e nevoie, mai trimitem și sarmale, șoșoni și chiloți dinamo, ca să treacă cu bine domnul premier această iarnă și să facă cât mai repede bugetul”, a adăugat pe Facebook liderul filialei, Liviu Alexa.

Ce conține pachetul

Pachetul destinat premierului conține 100 de lei, un deodorant, o carte de psihologie cu titlul „Depresia în 60 de întrebări, cum să o depășim”, mai multe conserve de mazăre, naut și fasole și o conservă de pește și hribi, conform fotografiei publicate de PSD Cluj pe rețeaua de socializare.

 


Te-ar putea interesa și: