Controversatul proiect de lege semnat de  Florin Iordache de la PSD care vizează eliminarea închisorii pentru diverse investiții de infrastructură realizate fără autorizație de construire a trecut a doua oară de Camera Deputaților. Proiectul a fost votat în condițiile în care Klaus Iohannis l-a respins inițial.

Legea înlocuiește răspunderea penală cu amenda în realizarea unor lucrări de infrastructură specifice fără autorizație. Este vorba despre construcția de autostrăzi, drumuri, poduri, apeducte, baraje, deschiderea de cariere și balastiere, branșamente, racorduri la utilități, lucrări privind căile de comunicații.

Critici dure din partea patronatelor din construcții

Patronatele din domeniul construcțiilor critică modificarea adusă Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Aceștia atrag atenția că se poate încuraja și mai mult încălcarea prevederilor legale.

Adriana Iftime, director general al Federației Patronatelor Societăților din Construcții, a explicat că majoritatea ilegalităților în privința construcțiilor fără autorizație au fost cauzate și de faptul că legislația nu a fost până acum aplicată.

“Legea 50 este foarte veche și a funcționat foarte bine în unele zone, în altele au fost încălcări mediatizate în general. Se vorbește mai ales despre încălcarea legii în execuția lucrărilor fără autorizații.

Credem că ridicarea sancțiunilor penale nu este potrivită. Vorbim despre o sancțiune într-o lege atât de importantă pe care o aplică aproape oricine vrea să construiască ceva. Normal că oamenii care vor să investească trebuie să știe că există legi și că nu trebuie să funcționeze principiul sunt banii mei, e terenul meu și fac ce vreau. Trebuie să existe niște sancțiuni. Acum nici nu am auzit pe cineva făcând închisoare pentru că a lucrat fără autorizație, dar dacă se ridică și această sancțiune mi se pare că ar deschide poarta către ilegalități și mai mari. Din punctul meu de vedere este foarte grav că se întâmplă acest lucru, încălcarea legii în sensul construirii fără autorizație și neaplicarea sancțiunilor. Dacă se aplicau până acum, dacă intrau la închisoare persoane care au încălcat legea grav, atunci poate că nu mai era nevoie de această sancțiune”, a subliniat pentru B1.ro, Adriana Iftime.

Se dau doar simple amenzi

Noile modificări prevăd inclusiv eliminarea pedeapsei cu închisoare de la 3 luni la 1 an pentru lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare și reabilitare privind căi de comunicație, inclusiv lucrări de artă, rețele și dotări tehnico-edilitare, lucrări hidrotehnice, amenajări de albii, lucrări de îmbunătățiri funciare, lucrări de instalații de infrastructură, noi capacități de producere, transport, distribuție a energiei electrice și/sau termice, precum și de reabilitare și retehnologizare a celor existente. Același lucru este valabil și în cazul lucrărilor de foraje și excavări necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, prospecțiunilor geologice, exploatărilor de cariere, balastiere, sonde de gaze și petrol, precum și alte exploatări de suprafață sau subterane. O altă abatere care va fi sancționată cu o simplă amendă este cea privind organizarea de tabere de corturi, căsuțe sau de rulote.